Dacă iniţial programul “Laptele şi cornul” a fost demn de lăudat, acum s-a ales praful. În multe dintre localităţi, alimentele pe care le primesc copiii la şcoală sunt bune de dat la câini sau la alte animale din gospodării. Mai mult decât atât, potrivit unei analize privind impactul şi eficienţa programului “Cornul şi laptele”, studiu finanţat de Guvern şi realizat de Fundaţia pentru Recuperare, Integrare şi Promovare Socială, la sfârşitul anului 2009, a reieşit că elevii joacă fotbal cu produsele, iar profesorii sunt tot mai frustraţi că împart mâncare, în pofida pregătirii profesionale. Studiul scoate în evidenţă că produsele sunt consumate într-o măsură mai mare la ţară, unde cornul şi laptele reprezintă o sursă importantă de hrană pentru familiile elevilor, în special în cazul copiilor de etnie romă care vin la şcoală motivaţi de această gustare. “Am copii care încep cursurile la ora 12,00, iar cornul şi laptele înseamnă prima lor masă”, “După cum mănâncă unii, îmi dau seama că nici nu prea au ce mânca acasă”, “Cei care au şi fraţi mai mici, care nu sunt la şcoală, iau laptele ca să-l ducă acasă”, au arătat profesorii intervievaţi. Chiar şi în aceste condiţii, mulţi dintre elevi refuză să mănânce produsele oferite, din cauza calităţii slabe a acestora. Majoritatea celor intervievaţi au spus, de altfel, că produsele au o calitate variind de la “proastă” la “sub orice critică”. “Cornul, când îl rupi, se fărâmiţează, ori asta nu e normal”, “E o cocă, nici pâine nu se poate numi”, “Într-o zi, am primit laptele gata stricat deşi pe cutie termenul era în regulă”, au arătat mai mulţi directori de şcoală. Cum la ţară, însă, a arunca mâncarea este considerat a fi un păcat, elevii care nu mănâncă gustarea o duc acasă şi o dau la păsări sau la câini, spun profesorii. Astfel de cazuri sunt constatate mai ales atunci când laptele este înlocuit cu brânză topită, în ciuda faptului că nutriţioniştii nu recomandă copiilor acest din urmă produs. “La clasele 5-8, în ultima parte a anului şcolar, au venit foarte puţine cantităţi de lapte şi s-a hotărât să se dea la cei mici, iar brânza topită s-a distribuit la 5-8 şi nu au agreat-o, nu are un gust plăcut şi nu vă spun ce au făcut cu ea. Mulţi îşi iau acasă să dea la pisici, nu mănâncă...”, a spus un alt director de şcoală, se arată în documentul citat.

ÎN LOC DE CRETĂ… BRÂNZĂ TOPITĂ. Dacă în mediul rural cornul şi laptele sunt consumate totuşi în proporţie de 90%, chiar şi ca hrană pentru animale, la oraş procentul scade semnificativ, profesorii estimând chiar că mai mult de jumătate dintre elevi nu consumă alimentele. “Programul ajută în primul rând la ţară, pentru că în oraş puţini sunt cei care folosesc cornul şi laptele de la şcoală, (...) că le e ruşine... Nu că sunt bogaţi... sunt mai emancipaţi să zicem, nu se coboară...”, sunt de părere chiar elevii de la oraş. Aceştia se folosesc de corn şi lapte pentru a se bate sau a juca fotbal cu ele, aruncându-le de obicei la coş sau pe stradă. “Din cornuri fac proiectile şi cu brânza topită scriu pe tablă”, “Cutioarele cu lapte pe post de pistoale cu lapte, bătăi cu cornuri, cornuri în ghivecele cu flori, cornuri în coşurile de gunoi, ambalaje în toată şcoala, brânza topită pe pereţi...”, “La sfârşitul programului, coşul clasei este plin; se stropesc cu lapte”, au declarat profesorii. Copiii aleg să arunce cornul sau laptele şi pentru că s-au plictisit să mănânce acelaşi lucru în fiecare zi. Profesorii din şcolile mari, cu foarte mulţi elevi, sunt nemulţumiţi şi ei de program, pentru că distribuirea produselor cade inclusiv în sarcina lor, solicitându-le timp şi efort suplimentar. “Există o anumită frustrare a profesorilor care spun că ei s-au pregătit să fie profesori, nu să împartă cornuri”, afirmă autorii studiului. Profesorii sunt nemulţumiţi şi de faptul că trebuie să supravegheze igiena copiilor în şcoli unde există o singură chiuvetă. În aceste cazuri, apar probleme în ceea ce priveşte spălatul pe mâini al copiilor, mai ales în mediul rural, cu situaţii în care 200 de copii trebuie să se spele la o singură chiuvetă. Pentru combaterea risipei, profesorii propun sancţionarea celor care aruncă alimentele, întocmirea de liste cu cei care nu doresc să beneficieze de program şi redistribuirea produselor către cei nevoiaşi. Autorii studiului spun că există şcoli în care se practică deja un asemenea sistem în mod tacit, fără liste.

Din analiza realizată în cadrul evaluării programului a reieşit, ca o concluzie generală, oportunitatea continuării derulării acestui program, în condiţiile eficientizării sale, pe câteva direcţii de acţiune prioritare, precum facilitarea dialogului instituţional direct între furnizori şi beneficiari, dialog care în acest moment este practic imposibil de realizat, şi sprijinirea firmelor mai mici, din industria alimentară locală, care în prezent au puţine şanse în competiţia cu firmele mari, ce acţionează la nivel naţional.