Coroana rămîne a Braziliei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Istoria Campionatelor Mondiale de fotbal / Ediţia a IX-a: Chile 1962

Coroana rămîne a Braziliei

Sport 24 Mai 2006 / 00:00 2073 accesări

Surprinzător, Chile a cîştigat dreptul de organizare a ediţiei a IX-a în faţa Argentinei, însă şi-a văzut spulberat visul în mai 1960, cînd ţara a fost devastată de cutremure. Prompta intervenţie a preşedintelui statului, dr.G.A.Rodriguez, a fost decisivă, trei arene noi fiind construite pentru acest eveniment, în timp ce stadionul din Santiago şi-a dublat capacitatea. România s-a retras imediat după înscriere, ratînd al patrulea turneu consecutiv. Marea favorită era Brazilia, campioana mondială en titre, care avea un nou antrenor, Aymore Moreira, în locul lui Vicente Feola, dar care juca în acelaşi perfect sistem 4-2-4. Absenţa lui Pele însuşi avea să treacă aproape neobservată. "Perla neagră" se accidentase stupid contra Cehoslovaciei, dar la rampă a ieşit un alt "copil minune", Amarildo. Rivale la titlu se profilau finalistele primei ediţii a Campionatului European, cîştigată, în 1960, de URSS, după 2-1 cu Iugoslavia. Echipa celebrului portar Lev Iaşin s-a lovit însă de ambiţia gazdelor, Chile făcînd pasul spre "careul de aşi". Iugoslavii jucau prima lor semifinală mondială, trecînd de RFG, umbra echipei din deceniul trecut, în timp ce o altă fostă protagonistă, Ungaria, se înclina în faţa Cehoslovaciei, revelaţia ediţiei. Semifinalele se încheiau cu victorii clare ale Braziliei (4-2 cu Chile) şi Cehoslovaciei (3-1 cu Iugoslavia). Meciul pentru locul al treilea a oferit o dispută strînsă, chilienii cîştigînd cu şansă, chiar în ultimul minut de joc: Rojas a şutat puternic şi mingea deviată de fundaşul iugoslav Markovic a intrat în poartă!

Finala disputată pe "Estadio Nacional" din Santiago de Chile a fost aşteptată cu interes imens de cei 70.000 de spectatori, mai ales că prima confruntare dintre cele două protagoniste se încheiase nedecis, 0-0. N.Latîşev (URSS) a condus formaţiile - Brazilia: Gilmar - Djalma Santos, Mauro, Zozimo, Nilton Santos - Zito, Didi - Zagallo, Garrincha, Vava, Amarildo; Cehoslovacia: Schroiff - Tichy, Pluskal, Popluhar, Novak - Kvasnak, Masopust - Pospichal, Scherer, Kachaba, Jelinek. Meciul a început bine pentru europeni, Masopust, deşi presat de cei doi Santos, fulgerîndu-l cu un şut pe Gilmar în min.15: 1-0. Egalarea a venit însă imediat (min.17), purtînd semnătura lui Amarildo. Zito (min.67) şi Vava (min.78) au marcat golurile victoriei, concretizînd dominarea din repriza secundă. Liderul echipei cehoslovace, Josef Masopust, era cel mai complet mijlocaş european, acordarea "Balonului de Aur" pentru anul 1962 fiind o recunoaştere a evoluţiilor sale sclipitoare. Vedeta ediţiei chiliene a fost însă, fără doar şi poate, Manoel Francisco dos Santos alias Garrincha ("pasăre tropicală", în traducere din portugheză), unul dintre golgeterii Mundialului, dar şi creatorul celor mai spectaculoase acţiuni ale formaţiei cariocas. Defectul său la piciorul drept (mai scurt), atenuat prin operaţie, a devenit un avantaj. Avea o viteză în dribling şi un demaraj irezistibile, depăşirile sale prin exterior, cînd scotea din joc unul sau doi fundaşi, punînd echipa în situaţii extrem de favorabile. Deşi povestea sa a avut un final trist (a murit la 60 de ani, într-un spital, unde urma o cură de dezintoxicare alcoolică), figura îi va rămîne mereu în memoria lumii: intrarea pe Maracana este străjuită de un bust al dublului campion mondial Garrincha!

Taguri articol


12