„Coroana română la 140 de ani“, o istorie în imagini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Coroana română la 140 de ani“, o istorie în imagini

Cultură 16 Martie 2009 / 00:00 571 accesări

La Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) se va lansa, astăzi, albumul intitulat „Coroana română la 140 de ani“, Principesa Margareta şi Principele Radu. Evenimentul va avea loc în prezenţa unor membri ai Casei Regale a României. În cadrul manifestării sînt invitaţi să ia cuvîntul directorul MNIR, Radu Coroamă, ministrul Culturii, Teodor Paleologu şi autorii care, la final, vor oferi autografe. Albumul „Coroana română la 140 de ani“ cuprinde biografiile tuturor membrilor celor cinci generaţii ale Familiei Regale, însoţite de imagini ce îi surprind pe aceştia atît în ipostaze publice, cît şi private, în unele dintre cele mai semnificative momente ale Casei Regale a României din cei 142 de ani ce au trecut de la venirea în ţară a lui Carol I. Unele dintre fotografiile care se regăsesc în volum provin din colecţia Familiei Regale, iar altele aparţin unor colecţionari privaţi. Imaginile sînt absolut inedite pentru publicul român, ce se va familiariza, prin intermediul lor, cu destinul suveranilor care au influenţat în mod major istoria contemporană a României.



12