Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanţa, Petrică Munteanu, reprezentanţii serviciilor deconcentrate şi partidelor politice, cadre militare, primari din judeţ, parlamentari şi elevi au luat parte, ieri, la manifestările dedicate Zilei Eroilor, care este celebrată odată cu sărbătoarea religioasă a Înălţării Domnului datorită faptului că sacrificiul eroilor este asimilat cu nemurirea. Acţiunile au început la ora 13.00, cînd participanţii la ceremonii au depus jerbe şi coroane de flori la monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial din Cimitirul Central. Cu această ocazie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi, o slujbă de pomenire. Depuneri de coroane au avut loc şi la Monumentul Eroilor Români din al II-lea Război Mondial, situat tot în Cimitirul Central, dar şi la Grupul Funerar al Eroilor Revoluţiei din 1989 din Cimitirul Central. Cu această ocazie, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a declarat: „Înălţarea Domnului şi comerorarea eroilor sînt momente importante din viaţa românilor şi mă bucur că la aceste evenimente participă şi copii, care trebuie să fie educaţi în spirit patriotic”. Manifestări similare celor de la Constanţa, dedicate sărbătoririi Înălţării Domnului şi Zilei Eroilor au avut loc în întregul judeţ.
Prin apariţia Decretului-lege nr. 1693/4 mai 1920 s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos, România devenind, cu acest prilej, primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naţionali. Această dată a fost decretată sărbătoare naţională a poporului român, iar un rol important l-a avut societatea „Mormintele Eroilor Căzuti în Război” (înfiinţată în 1919), transformată, ulterior, în 1927, în societatea „Cultul Eroilor”. În urma conjuncturilor istorice, prin Decretul nr. 71/1948, din raţiuni politice, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, abrogîndu-se astfel toate prevederile anterioare. Decretul nr. 117/1975, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative a menţinut reglementarea care prevedea ca data de 9 mai să fie considerată Ziua Eroilor, sărbătorindu-se, în acelaşi timp, Ziua „Independenţei de Stat a României şi a Victoriei asupra Fascismului”. După căderea comunismului, s-a revenit la Ziua Eroilor cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos.