01 Decembrie 2024, 08:59
Ministerul Sănătăţii informează marţi că 383 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, la ATI sunt internaţi 25 de pacienţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 64 sunt minori, 63 fiind internaţi în secţii şi unul la ATI.
În săptămâna 22 - 28 ianuarie, au fost raportate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică 16 decese - 7 bărbaţi şi 9 femei.
Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50 - 59 de ani, 3 la categoria de vârstă 60 - 69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70 - 79 de ani şi şapte la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar 7 erau vaccinaţi anti-COVID.