Coronavirus. 162 de persoane au murit în ultimele 24 de ore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coronavirus. 162 de persoane au murit în ultimele 24 de ore

Eveniment 27 Martie 2021 / 13:09 1182 accesări

Grupul de Comunicare Strategică a raportat sâmbătă (27 martie) 5.869 de noi infecții cu coronavirus.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 162 de decese.
Numărul total de cazuri urcă astfel la 932.179, dintre care 22.997 au decedat, iar 834.162 au fost declarate vindecate.

Județul Constanța a raportat 262 infecții cu coronavirus, cu indicele de incidență înregistrat la 14 zile de 4,07.




În intervalul 26.03.2021 (10:00) – 27.03.2021 (10:00) au fost raportate 162 de decese (76 bărbați și 86 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.

151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.332. Dintre acestea, 1.373 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.634.693 de teste RT-PCR și 565.902 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.528 de teste RT-PCR (14.150 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.378 la cerere) și 11.616 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 69.565 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.942 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.657 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 97 de persoane.



12