Grupul de Comunicare Strategică a raportat duminică (15 august) 323 noi cazuri Covid.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 6 decese.
Numărul total de cazuri urcă astfel la 1.087.223, dintre care 34.348 au decedat, iar 1.049.893 au fost declarate vindecate.
Județul Constanța a raportat 8 infecții cu coronavirus, cu indicele de incidență înregistrat la 14 zile de 0,22.
În intervalul 14.08.2021 (10:00) – 15.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese ( 2bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Arad, Caraș-Severin, Constanța, Maramureș, Cluj și Municipiul București. Persoana decedată în județul Maramureș nu este cetățean român.
Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 la categoria 80 plus.
4 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru două dintre persoanele decedate nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 748 Dintre acestea, 112 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8884354 de teste RT-PCR și 2073677 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11912 de teste RT-PCR (2.221 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.691 la cerere) și 15222 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 2387 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1003 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 65.162 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 65 de persoane.