Coronavirus în ţară. NOUL BILANŢ: 308 persoane infectate. 31 de noi cazuri în 24 de ore. Numărul celor vindecaţi ajunge la 31

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coronavirus în ţară. NOUL BILANŢ: 308 persoane infectate. 31 de noi cazuri în 24 de ore. Numărul celor vindecaţi ajunge la 31

Sănătate 20 Martie 2020 / 14:18 1344 accesări
Coronavirus

Coronavirus

ACTUALIZARE- Au fost înregistrate 31 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, în România,bilanţul ajungând la 308 persoane diagnosticate pozitiv, potrivit infirmării de vineri a Grupului de Comunicare Strategică (GCS).
Dintre cele 308 de persoane confirmate pozitiv, 31 au fost declarate vindecate şi externate (22 la Timişoara, 8 la Bucureşti şi unul la Iaşi).
Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 17 ani şi 89 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 11 pacienţi, din care doi în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt4.044de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte45.432de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Joi, Grupul de Comunicare Strategică anunţa 277 de cazuri confirmate în România

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.284 de teste, din care 40 în unităţi medicale private. Dintre acestea, 7.976 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate1.604apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 4.950 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Au fost întocmite98 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Până la data de 19 martie 2020, au fost raportate 82.869 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.

Taguri articol


12