Coronavirus. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 2.752 de cazuri noi. Peste 1.000 pacienți internați la ATI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coronavirus. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 2.752 de cazuri noi. Peste 1.000 pacienți internați la ATI

Eveniment 03 Februarie 2021 / 13:23 1038 accesări

Grupul de Comunicare Strategică a raportat miercuri (3 februarie) 2.752 de noi infecții cu coronavirus.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 87 de decese.
Numărul total de cazuri urcă astfel la 735.484, dintre care 18.600 au decedat și 681.271 s-au vindecat.

Județul Constanța a raportat 76 infecții cu coronavirus, cu indicele de incidență înregistrat la 14 zile de 1,42.

În intervalul 02.02.2021 (10:00) – 03.02.2021 (10:00) au fost raportate 87 decese (47 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.767. Dintre acestea, 1.006 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.498.375 de teste RT-PCR și 136.857 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.550 de teste RT-PCR (17.107 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.443 la cerere) și 8.372 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.643 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.310 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.888 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 177 de persoane.



12