Coronavirus. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 2.877 de cazuri noi, din 29.082 teste (10%)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coronavirus. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 2.877 de cazuri noi, din 29.082 teste (10%)

Eveniment 26 Ianuarie 2021 / 13:13 602 accesări

Grupul de Comunicare Strategică a raportat marți (26 ianuarie) 2.877 de noi infecții cu coronavirus.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 97 de decese.
Numărul total de cazuri urcă astfel la 715.438, dintre care 17.938 au decedat și 658.595 s-au vindecat.

Județul Constanța a raportat 76 infecții cu coronavirus, cu indicele de incidență înregistrat la 14 zile de 1,77.

În intervalul 25.01.2021 (10:00) – 26.01.2021 (10:00) au fost raportate 97 de decese (60 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

96 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.922. Dintre acestea, 1.002 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.328.908 teste RT-PCR și 88.010 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.197 de teste RT-PCR (14.079 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.118 la cerere) și 6.885 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 35.504 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.147 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.492 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 159 de persoane.



12