Grupul de Comunicare Strategică a raportat miercuri (16 martie) 3.913 noi cazuri de Covid, cu 941 mai puține decât în ziua anterioară.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 45 de decese, la care se adaugă 23 anterioare și consemnate azi.
Numărul total de cazuri urcă astfel la 2.802.848 dintre care 64.518 au decedat.
Dintre cele 68 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 31 la categoria de vârstă peste 80 de ani. 67 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Din totalul de 68 pacienți decedați, 51 au fost nevaccinați și 17 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între 52-97. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.394 cu 193 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 516 de persoane, cu 26 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 516 de pacienți internați la ATI, 462 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 201 sunt minori, 197 fiind internați în secții, cu 24 mai puțin decât în ziua anterioară și 4 la ATI, cu 1 mai putin decât în ziua anterioară.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.404 teste RT-PCR (7.436 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.968 la cerere) și 23.553 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.634.710 teste RT-PCR și 9.009.300 teste rapide antigenice.