Corpul de Control al premierului verifică aproape toate ministerele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Corpul de Control al premierului verifică aproape toate ministerele

Politică 05 August 2009 / 00:00 500 accesări

Ministrul Agriculturii, Ilie Sîrbu, a declarat, luni seară, la o televiziune, că, de o săptămînă, Corpul de Control al primului-ministru face controale la aproape toate ministerele, verificînd contractele de publicitate. Întrebat dacă sînt făcute şi alte verificări, ministrul a spus că, momentan, sînt controlate doar contractele de publicitate. Verificările efectuate de angajaţii Corpului de Control vin după ce în Parlament au fost constituite trei comisii de anchetă cu scopul de a verifica modul în care sînt cheltuiţi banii publici, în special pe contractele de publicitate şi promovare. Astfel, Comisia de anchetă constituită în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a verificat modul în care au fost cheltuiţi banii pentru organizarea evenimentelor de “Ziua Tineretului”, iar raportul final a fost discutat de Camera Deputaţilor în sesiune extarodinară, la 27 iulie. O altă Comisie a analizat atribuirea directă de către Ministerul Mediului, condus de Nicolae Nemirschi, a unui contract de publicitate în valoare de 500.000 de euro, firmei Ars Advertising. Cea de-a treia comisie parlamentară de anchetă şi-a început activitatea ieri, cu scopul de a verifica modalitatea de cheltuire a banilor publici pentru campaniile de publicitate şi promovare ale Ministerului Turismului, condus de Elena Udrea.



12