Corpul Maiştrilor Militari de Marină, la 100 de ani de la înfiinţare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Corpul Maiştrilor Militari de Marină, la 100 de ani de la înfiinţare

Politică 27 Aprilie 2009 / 00:00 1505 accesări

În cadrul activităţilor premergătoare zilei de 6 Mai, dată la care se va sărbători aniversarea unui secol de existenţă a Corpului Maiştrilor Militari de Marină, Liga Maiştrilor Militari de Marină a organizat, duminică, o expoziţie a cărei tematică o constituie pasiunile extraprofesionale ale maiştrilor militari. Gazda expoziţiei a fost, cum era şi firesc, Muzeul Marinei Române. Astfel, în sala de conferinţe a instituţiei, s-a desfăşurat simpozionul “Să navigăm în volte prin istoria maiştrilor de marină”. În prezenţa unui auditoriu pasionat, format atît din veterani şi actuali purtători ai însemnelor acestui important corp din Forţele Navale, s-au remarcat comunicările maistrului militar principal (m.m.pr.) în rezervă (r) Dumitru Mihăilescu, preşedinte de onoare al Ligii Maiştrilor de Marină. Acesta a prezentat un istoric al apariţiei şi evoluţiei Corpului Maiştrilor Militari de Marină pînă în 1989. Dacă m. m. pr. Ovidiu Badiu, consilier în cadrul comandamentului Flotei, a subliniat aspecte din actualitate, despre perspectivele Corpului Maiştrilor Militari de Marină a vorbit prim-vicepreşedintele Ligii, m. m. pr. (r) Nicolae Radu. Şeful Secţiei de Istorie a Muzeului Marinei, dr. Florin Stan, a subliniat durabilitatea eforturilor maiştrilor militari, prezenţi activ la momentele importante şi deopotrivă încercate ale istoriei ţării, din cele două conflagraţii mondiale. În semn de respect pentru modul corect de percepere a rolului şi locului maistrului militar de către Muzeul Marinei, Liga Maiştrilor Militari a oferit, întregului personal al acestei instituţii, placheta şi medalia aniversară cu însemnele Corpului Maiştrilor, însoţite de Diploma de recunoştinţă. În cadrul manifestării a fost lansată şi ediţia specială a revistei ,,Timona”, nr. 130, anul XIV, aprilie-mai 2009, editată de Liga Maiştrilor Militari de Marină. Din cuprinsul acestui număr special reţinem, pe lîngă filele din istoria maiştrilor marinari, titlurile: ,,Carol I, semnatarul actului de naştere a Corpului Maiştrilor Militari de Marină”, ,,Nave militare impuse de prezent”, ,,Femeia-militar, personal valoros al Armatei Române”, ,,Destine sub marele pavoaz”.

Taguri articol


12