După o stagiune bogată în spectacole variate şi evenimente de anvergură, cele mai recente fiind turneul corului şi orchestrei în Germania şi Festivalul „Opera Nights” de la Deva şi Hunedoara, artiştii Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” au intrat într-o binemeritată vacanţă. Pentru o parte dintre ei, mai exact pentru corişti, aventura muzicală va continua peste hotare, în ţara lui Beethoven. Astfel, pe 8 august, ei vor pleca spre Germania, unde vor evolua - în mai multe reprezentaţii - în două spectacole verdiene care necesită o mare desfăşurare de forţe: „Nabucco” şi „Aida”.
În programul turneului internaţional, din perioada 22 iunie - 7 iulie, corul şi o parte dintre membrii orchestrei simfonice a TNOB au susţinut pentru publicul german, dar şi pentru cel francez, de la Versailles, spectacolele verdiene „Nabucco”, Rigoletto” şi „Aida”, precum şi concerte cu arii celebre. La doar două zile de la încheierea turneului, în perioada 10-15 iulie, ei s-au prezentat impecabil în faţa publicului din ţară, în cadrul celor şase seri magice de la Castelul Corvinilor din Hunedoara şi esplanada Lapidarium a Palatului Magna Curia din Deva.