De cînd ni se usucă gurile, vorbind despre marii corupţi, tot aşa cum se usucă şi cerneala din călimară scriind despre justiţie, am uitat că în lumea asta - vreau să spun lumea noastră, românească - mai există şi corupţia „mică” sau micii corupţi anonimi. Dacă principiul afirmat de Luther pentru creştinii reformaţi („Pînă la Dumnezeu te mănîncă sfinţii.”) este valabil, atunci înseamnă că şi în societatea românească de azi pînă la marii corupţi te mănîncă toţi aceşti mici corupţi anonimi, pe care îi întîlneşti în fiecare zi, la orice ghişeu sau în cele mai neaşteptate instituţii ale statului.

Discuţia nu este nouă, însă a revenit pe prima pagină a ziarelor cu ocazia examenului de bacalaureat. Nici măcar în cazul matrapazlîcurilor „obişnuite” de la bac nu putem spune că ar fi fost cineva luat prin surprindere. În schimb, anul acesta au apărut două elemente inedite în legătură cu acest examen. Prima este noţiunea de „protocol”, care încearcă să înnobileze printr-un termen intelectual mai vechea practică numită vulgar „şpagă”. Cel de al doilea element, de data asta mult mai grav, este reacţia întîrziată a Ministerului Educaţiei, abia după ce s-a ajuns la DNA. În plus, duelul politic dintre ministrul Adomniţei şi primarul Boc a semănat cu jocul de-a datul în cap cu bacul, în vederea obţinerii unor efecte de imagine. Aşa ceva nu s-a mai petrecut în alţi ani! De obicei, apărea în public un înalt funcţionar ministerial şi făcea cîteva afirmaţii de complezenţă, declarînd că asemenea practici sînt „condamnabile”. Se mai lăsa cu vreo penalizare a unui profesor neglijent sau, în cel mai rău caz, era dat afară din examen vreun elev. De data asta, nici măcar reacţiile profesorilor supraveghetori nu au avut efect, de parcă ministrul ar fi băgat capul în nisip ca struţul… Culmea este că, oficializarea ideii de „protocol”, despre care candidaţii au vorbit în public ca despre ceva absolut normal, a devenit o afacere mai mult decît profitabilă şi părea să nu fi deranjat pe nimeni dacă nu ieşea la iveală cazul de la Sighetul Marmaţiei!

Dar, pentru că un rău nu vine niciodată singur, a ieşit la iveală şi afacerea cu permisele auto din judeţul Argeş, în care este implicat şi „Piedone”, simpaticul şi intransigentul primar de la sectorul 4 din Bucureşti, recent ales în această funcţie. De la acest „business”, care s-a lăsat deja cu cîteva arestări de poliţişti şi o sinucidere, nu mai era decît un pas pînă la faimoasa „taxă de primă înmatriculare”, devenită „taxa ecologică”. Bulibăşeala generală care domneşte în acest caz încurajează corupţia „mică”, deoarece lumea preferă să mituiască funcţionarii publici, ca să scape de alergătură.

Practic, dacă facem o socoteală simplă, oricare dintre noi, de cînd iese în oraş şi pînă revine acasă, în orice zi, este nevoit să bage mîna în buzunar de mai multe ori, indiferent dacă se duce la medic, avocat, poştă, fisc, poliţie sau mai ştiu eu unde… Asta este corupţia „mică” şi de aceea Luther avea dreptate, mutatis-mutandis, cînd spunea că „Pînă la Dumnezeu te mănîncă sfinţii!” Numai că el nu-şi putea închipui, acum 500 de ani, cît de mare va deveni corupţia „mică”.