Creaţie politică a stăpânului său absolut, Emil Boc a devenit primul ministru al României prin celebra formulă „altul mai bun nu am găsit”. Această afirmaţie jignitoare lansată de patronul său spiritual ni l-a adus pe micuţul clujean pe cap, în 2008 şi 2009, în fruntea Guvernului. Turbulenţele grave economice şi financiare par să-i fi dăunat gândirii ardeleanului nostru, care şi-aşa era destul de firav dotat de la natura mamă în consistenţa materiei cenuşii. PIB-ul României se prăbuşeşte continuu din decembrie 2008, de când frâiele sunt trase când hăis, când cea, de faimosul cuplu de tip „master and servant”, Băsescu-Boc.

Sunt 17 luni bătute pe muchie de când pacostea asta de prim ministru, loaza mică aşa cum bine îl numeşte Academia Caţavencu, simulează conducerea ţării. Toate cifrele merg pe dos: creşte şomajul, creşte numărul firmelor falimentate, creşte datoria publică şi privată. Suntem deja datori 83 de miliarde de euro, potrivit datelor oficiale. Scade însă dramatic nivelul economiei, valoarea punctului de pensie, salariul celor angajaţi la stat, învinovăţiţi la grămadă.

Aşa cum ne-au învăţat mai toţi politicienii rataţi ai acestei ţări, vinovăţia pentru incompetenţa lor se regăseşte în guvernele anterioare. De vină sunt pe rînd: greaua moştenire, Tăriceanu, liberalii, pesediştii. Toate relele pământului sunt făcute de actuala opoziţie. Niciun cuvânt de responsabilitate şi asumare pentru cele peste 500 de zile de când Boc este prim ministru. Ar fi putut să anunţe din timp măsuri de reducere în domeniul bugetar, să găsească soluţii financiare alternative pentru a nu tăia veniturile şi aşa prea mici ale pensionarilor. De ce, de-a lungul anului 2009, un optimism idiot şi mincinos a dominat retorica Palatelor Victoria şi Cotroceni? S-a spus în continuu că vom depăşi criza, că „se văd mugurii creşterii economice”, că sunt bani suficienţi pentru pensii şi salarii. Au fost cheltuite peste 10 miliarde de euro în achiziţii publice destinate în primul rând clientelei politice care avea două misiuni importante: finanţarea ordinului de alegere a „competenţei” EBA ca europarlamentar şi realegerea tăticului ei pentru funcţia de stăpân absolut al statului român.

Deşi păreau cândva inteligenţi şi unşi cu toate alifiile, pesediştii au fost traşi pe sfoară magistral de un preşedinte care avea toate resursele financiare, toate centrele de putere şi decizie. Adică situaţia sub control total, prin acelaşi obedient maxim Emil Boc. Dincolo de infantilismul politic al formaţiunii de stânga care a şi pierdut alegerile prezidenţiale, asistăm azi la trimiterea României pe ultimul drum. De 17 luni, Băsescu şi Boc sapă groapa înmormântării, declarând mincinos şi vesel că totul este, de fapt, pentru o grădină cu flori.

Anul 2008 s-a încheiat cu o creştere de peste 5 procente a Produsului Intern Brut. De când la volanul maşinii cu dublă comandă se află cuplul amintit, ţara merge cu putere spre un zid pe care îl vedem cu toţii. Nicio măsură, cât de mică, n-a putut preveni prăbuşirea României cu peste 12 procente, ajungând azi la o scădere economică tragică de minus 7. Şi cu perspective din cele mai sumbre până la iarnă. Lipsesc cu desăvârşire stimulii pentru creştere economică, pentru supravieţuirea firmelor mici şi mari care contribuie cu taxe şi impozite la crearea bugetului de stat.

Mai nou, chiar şi directorul general al FMI s-a delimitat de acest guvern, afirmând ca n-a fost de acord cu măsurile luate. În viziunea FMI, pensiile nu trebuia tăiate. Ne dă banii împrumut în continuare, dar ne sugerează transparent să scăpăm de Boc&co, pentru că nu se mai înţelege cu el.

Pe fondul unei incompetenţe înfricoşătoare, cabinetul Boc trage să moară. A intrat pe fundătura soluţiilor, bani nu mai sunt, viziune pentru scoaterea ţării din marasm, ioc. Nenorocirea este că, odată cu Guvernul, moare şi ţara. Multă suferinţă şi foarte mult timp vor fi necesare pentru a ne reveni. Asta pentru cei care sunt tari şi supravieţuiesc. Tot ce va rămâne din era Boc va fi visul urât. Coşmarul cu sechele.