„Costa Deliziosa”, la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Costa Deliziosa”, la Constanţa

Justiție 29 Mai 2014 / 00:00 764 accesări

Nava „Costa Deliziosa” a ajuns, ieri, pentru a doua în acest sezon de croaziere în Portul Constanţa. Ea are peste 1.300 de turişti la bord, cei mai mulţi italieni, la care se adaugă şi francezi şi spanioli. Potrivit declaraţiilor administratorului Terminalului de Pasageri din Portul Constanţa, Teodor Patrichi, „Costa Deliziosa” este un client fidel al portului şi face parte dintre cele mai mari şi luxoase nave care ajung în fiecare an la Constanţa. „Pentru acest an, pasagerul „Costa Deliziosa” a renunţat de tot să mai ajungă la ucraineni, România fiind cel mai nordic punct din Marea Neagră unde ajunge”, a declarat Patrichi. Dintre turiştii veniţi la Constanţa pe calea apelor, 750 au ales excursiile puse la dispoziţie de agenţiile de turism. Unii au ales Bucureşti, alţii Delta Dunării, alţii Cetatea Istria, dar au fost şi turişti care au optat pentru un tur al Constanţei.



12