Celebrul tenor originar din Iaşi, Costel Busuioc, a renunţat la contractul cu Sony Music BMG, prima casă de discuri cu care a colaborat. Acest lucru îl determină pe artist să piardă suma de 100.000 de euro. Costel Busuioc este cîştigătorul concursului „Hijos Babel” din Spania în anul 2008, care este dedicat emigranţilor stabiliţi în regat. Locul cîştigător i-a adus acestuia un contract de multe mii de euro cu Sony Music BMG.
Colaborarea a fost una de scurtă durată, Busuioc angajînd un avocat încă din luna decembrie a anului trecut, pentru a negocia rezilierea contractului. Tenorul susţine că a fost promovat foarte puţin sau i s-a refuzat dreptul de a susţine concerte împreună cu alţi artişti cunoscuţi. Busuioc este dezamăgit şi a mai declarat: „Din colaborarea cu Sony Music am pierdut mai mult decît am cîştigat. Cred că ar fi putut face mult mai mult pentru mine, dar nu şi-au dat interesul”.
În eventualitatea în care Busuioc ar mai fi rămas încă un an la Sony, ar mai fi primit un procent din banii rezultaţi din vînzarea discurilor şi a concertelor pe care le-ar fi susţinut.
Rezilierea contractului cu Sony nu l-a afectat profund pe Busuioc, pentru că acesta a început o nouă colaborare, cu firma de impresariat artistic PKO.