Costineşti ar putea redeveni „Staţiunea Tineretului“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Costineşti ar putea redeveni „Staţiunea Tineretului“

Administrație 06 Iunie 2012 / 00:00 591 accesări

CONCERTE CU TRUPE DE RENUME Într-o atmosferă de senzaţie întreţinută de trei trupe de renume, Iris, Direcţia 5 şi Compact, a avut loc, ieri, lansarea candidatului PSD la funcţia de primar al comunei Costineşti. Unul dintre proiectele de amploare pe care şi le-a propus candidatul PSD la funcţia de primar al comunei Costineşti, Mircea Calu, este cel prin care îşi propune reînvierea „Staţiunii Tineretului“. Costineştiul a fost mulţi ani una dintre staţiunile cele mai iubite de tinerii din toată ţara, dar care a devenit în scurt timp doar o comună, în care cu greu îţi mai vine să-ţi petreci timpul liber. În urmă cu doar două săptămâni, social-democratul Mircea Calu le promitea locuitorilor din Costineşti concerte cu trupe de renume, formaţii care în anii de glorie ai staţiunii erau prezente aici mai des decât în orice altă staţiune. „Se poat, mai ales dacă eşti susţinut şi dacă ştii să ceri ajutorul. Pentru ca toate proiectele pe care mi le-am propus să se transforme în realizări avem nevoie de sprijinul vostru pe 10 iunie, să votaţi schimbarea“, le-a spus Mircea Calu pe de aceeaşi scenă locuitorilor din Costineşti, care s-au strâns în centrul localităţii la concert.

PROIECTE El a vorbit şi despre proiectele pe care le are în vedere dacă va ajunge primar: construirea unei case de cultură, a unui dispensar medical, a unei baze sportive, crearea de locuri de muncă prin atragerea de investitori, diminuarea taxelor locale. „Vreau în primul rând să le redau cetăţenilor demnitatea. Locuitorii de aici trebuie să aibă un primar care să-i respecte“, a mai spus Mircea Calu. Candidatul PSD nu a urcat singur pe scenă, ci însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu. “Vrem să le arătăm celor din Costineşti şi din ţară că staţiunea nu a murit. Am început să readucem formaţiile consacrate, să le arătăm că se poate şi că această staţiune trebuie să îşi recapete tinereţea”, a declarat Constantinescu. El le-a mai spus celor prezenţi că obeliscul care a fost refăcut în urmă cu patru ani a costat enorm, primarul în funcţie preferând să arunce o groază de bani în loc să refacă staţiunea.



12