Costul standard per elev, calculat inechitabil?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sindicatele din învăţământ reacţionează

Costul standard per elev, calculat inechitabil?!

Social 10 Februarie 2014 / 00:00 1472 accesări

Problemele cu care se confruntă sistemul educaţional sunt numeroase! Una dintre cele mai stringente o reprezintă subfinanţarea Educaţiei, care, de cele mai multe ori, duce la perturbarea procesului de învăţământ. Tocmai de aceea, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a elaborat o adresă către Guvern, prin care atrage atenţia asupra problemelor generate de costul standard per elev/preşcolar şi a celor privind decontarea integrală a cheltuielilor de navetă ale cadrelor didactice. Preşedintele FSLI, Simion Hancescu, spune că, potrivit legii, costul standard per elev/preşcolar, precum şi finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din TVA prin bugetele locale. Chiar dacă în 2014 există o creştere faţă de 2013, Hancescu atrage atenţia că acest cost standard nu a fost stabilit în mod corect şi nici nu există un coeficient de corecţie. „Costul standard, aşa cum este stabilit, nu are în vedere faptul că există numeroase unităţi de învăţământ care au un număr mare de elevi şi la nivelul cărora sunt încadrate multe cadre didactice cu gradul didactic I, cu mulţi ani de vechime în învăţământ şi unele dintre ele beneficiare ale gradaţiei de merit. Sunt elemente care nu au fost avute în vedere la fundamentarea costului standard per elev/preşcolar, ceea ce creează, an de an, dificultăţi în plata salariilor personalului didactic, din cauza insuficienţei fondurilor alocate”, a spus Hancescu în adresa trimisă Guvernului. El îşi argumentează observaţiile prin mai multe exemple de unităţi de învăţământ din oraşe precum Târgu Jiu, Suceava, Oradea, Baia Mare, unde, după spusele sale, sunt necesare sume în plus pentru plata cadrelor didactice. „Sunt doar câteva exemple. Situaţia cea mai dramatică se înregistrează la nivelul unităţilor de învăţământ vocaţional”, a completat Hancescu.

Decontul pentru transport ba este, ba nu este!

O altă problemă transmisă de FSLI Guvernului o reprezintă cheltuielile legate de transportul cadrelor didactice, care nu mai este susţinut de primării. Sindicatele atrag atenţia că profesorii beneficiază de decont conform Legii nr. 356/2013 a bugetului de stat pe 2014, dar există numeroase situaţii în care autorităţile administraţiei publice locale au transmis deja că ele nu mai decontează cheltuielile de navetă ale cadrelor didactice, invocând prevederile Legii bugetului de stat. „S-a ajuns în situaţia în care, în prezent, cadrelor didactice navetiste nu li se mai decontează aceste cheltuieli deşi dispoziţiile art. 105 alin. (2) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt în vigoare!”, a atras atenţia Hancescu. Tocmai de aceea, el roagă Guvernul să adopte o hotărâre prin care să se stabilească exact procedurile pentru asigurarea decontului profesorilor.



12