Costul violențelor legate de arme de foc în SUA se ridică la miliarde de dolari anual

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Costul violențelor legate de arme de foc în SUA se ridică la miliarde de dolari anual

13 Iunie 2016 / 08:27 378 accesări

Circa 11.000 de persoane sunt victime în fiecare an în SUA omuciderilor cu arme de foc, experți americani calculând pentru prima oară costul acestor violențe pentru societatea americană, informează publicația franceză La Croix.

'Violența cu armă de foc este uimitor de ridicată pentru o țară atât de bogată. Dacă există o mică diferență între nivelurile de criminalitate între țările industrializate, rata omuciderilor cu armă de foc este în schimb superioară de 20 de ori în SUA', constată experți de la Bloomberg School of Public Health a Universității Johns-Hopkins (Baltimore, Maryland), citați duminică de La Croix.

Dacă numărul omuciderilor este cunoscut, există aparent puține date despre impactul costului lor asupra societății americane. 'Primul motiv îl constituie faptul că National Rifle Association și alte organizații care fac lobby în favoarea armelor de foc exercită presiuni asupra liderilor politici să sisteze cercetările în domeniu', afirmă site-ul american Mother Jones.

Astfel, pentru a încerca să obțină cifre, acest site de stânga a colaborat cu cercetătorul Ted Miller de la organizația independentă Pacific Institute for Research and Evaluation (PIRE). Munca lor a constat în căutarea datelor despre costurile directe înregistrate de serviciile de urgență, anchetele poliției, îngrijirile medicale pe termen lung, controalele psihologice, cheltuielile justiției (inclusiv detenția în închisori a vinovaților). Ancheta a inclus, de asemenea, costurile indirecte: pierderi de venituri, pierderi pentru angajatori, consecințe asupra calității vieții.

În total, cheltuielile depășesc 229 miliarde de dolari (peste 212 miliarde de euro). Cheltuielile directe se ridică la 8,6 miliarde, iar cele indirecte sunt estimate la cel puțin 221 miliarde. În această categorie, cheltuielile cele mai importante (estimate pe baza deciziilor tribunalelor) se referă în primul rand la 'impactul asupra calității vieții victimelor' (169 miliarde de dolari), urmate de pierderile din venituri (49 miliarde anual).

Potrivit Mother Jones, 87 % din totalul acestor cheltuieli ar fi acoperite de contribuabili. Costul mediu al unei omucideri cu armă de foc ar fi astfel de 400.000 de dolari. Totuși, aceste cifre nu iau în calcul suficient cheltuielile legate de 'tratamentele medicale pe termen lung și handicapurile'provocate.

Consecințele acestor drame, în special cele pe timp îndelungat, depășesc imaginația. Mother Jones citează astfel mărturia unei tinere femei, Jennifer Longdon, devenită paraplegică în 2004, după ce fusese ținta unui trăgător într-o parcare în apropiere de Phoenix (Arizona). Atacul a fost probabil 'un act de violență gratuit', crede victima. El nu a fost niciodată elucidat.

Jennifer Longdon a fost spitalizată de 20 de ori pentru diverse complicații, între altele pentru că și-a fracturat ambele picioare căzând de pe scaunul său rulant. Asiguratorul său a reușit să obțină anularea contractului. În timp ce veniturile ei înaintea dramei se ridicau la 80.000 de dolari anual, Longdon a trebuit ulterior să-și declare falimentul personal. Ea nu mai primește decât 2.000 de dolari ca indemnizație lunară, vărsată prin Sistemul de securitate socială public. Acesta a plătit, de asemenea, 250.000 de dolari pentru diferitele tratamente medicale în decurs de 10 ani. În aceste cheltuieli nu au fost incluse amenajările necesare în micuța locuință a victimei pentru a-i permite să se adapteze noii sale vieți.

Taguri articol


12