Mulți dintre români, din generații diferite, cunosc pe de rost vechiul șlagăr „Zaraza”, cântat de Cristian Vasile și îl asociază cu frumusețea feminină din perioada interbelică. Dar majoritatea poate că nu și-a imaginat niciodată cum ar fi arătat „Zaraza” în costum de baie. Cu toate acestea, numeroși turiști și constănțeni au avut ocazia să admire pe viu frumusețea feminină la plajă, în atmosfera secolului trecut. Un exercițiu de imaginație deosebit, care a avut ca scop realizarea unui flash spre perioada de început a stațiunii Mamaia, s-a derulat ieri, în parcul de distracții Aqua Magic. Asociația Culturală „Wild Art” din Constanța a ieșit din nou la rampă, sau mai bine spus „la apă”, cu o nouă provocare estivală de a-i readuce turistului mai aproape arta și cultura litoralului. Cu ocazia celor 108 ani de la inaugurarea staţiunii Mamaia, Wild Art, Aqua Magic și Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului au bătut palma pentru realizarea unui eveniment a cărui unicitate trezește nostalgie și emoții. Evenimentul „108 ani de la inaugurarea staţiunii Mamaia” a constat într-o deosebită expoziție de costume de baie de epocă și din prezent, dar și o expoziție foto cu imagini preluate din arhive ce aparţin familiei binecunoscutului Ioan N. Roman, fotografii realizate în diverse locuri de pe litoralul românesc ce arată moda timpurilor respective.
NOSTALGIE ESTIVALĂ Mai multe domnișoare frumoase, coafate în stilul anilor '20 - '30, dar și un băiat au purtat costume de baie după moda acelei perioade și i-au încântat pe turiști, care au înțeles pe loc ceea ce se petrece, și-au delectat privirile și au depănat amintiri. Realizate din două piese distincte, cu modele florale sau în dungi marinărești, costumele de epocă se diferențiază ferm de cele actuale, acoperind mijlocul și o parte din coapsele fetelor, cât și întregul bust, păstrând însă frumusețea și naturalețea corpului feminin. Turiștii le-au privit extrem de încântați, au regăsit frumusețea neprovocatoare și au apreciat inițiativa care le-a trezit nostalgie.
„Când eram în comunism, exista mai mult interes pentru perioada aceasta retro. Erau filme, era muzică, se citeau multe cărți vechi. Nu era o așa mare libertate ca acum și nu existau la fel de multe informații, dar ceea ce era frumos parcă era prețuit mai altfel”, a declarat Kati, o turistă din Ploiești. Un domn, pe nume Avram Ioan, de data aceasta din București, și-a amintit de copilărie. „Costumele de baie erau mai... serioase, acopereau mai mult. Fiecare perioadă are farmecul ei, dar mie mi-a plăcut mai mult pe atunci. Costumele și pozele de aici sunt foarte vechi, eu nu eram născut, dar cred că era și mai frumos. Mai vrem să vedem astfel de lucruri, ne mai bucurăm, ne mai amintim de ce era frumos odată. Le mai arăt copiilor, le mai explic”, a declarat Avram Ioan.
Fetele care au purtat costumele de baie de epocă s-au simțit confortabil și admirate în aceste ipostaze care trezesc la viață plaja veche din Mamaia, însă au spus că nu ar purta aceste costume decât într-un cadru tematic și organizat. „Mă prinde acest costum, e floral și mă simt bine în el. Erau frumoase pe atunci și sunt frumoase și acum, chiar dacă nu se mai poartă. Îmi plac mult, dar nu le pot purta la plajă acum. Doar dacă ar fi fost din nou la modă”, a declarat tânăra Vera Vicolov.
UNELE MODE NU MAI REVIN Prezent la expoziția de ieri și implicat profesional, dar și sentimental, șeful Direcţiei Judeţene a Arhivelor Statului, Virgil Coman, a descris privirea de ansamblu aruncată asupra Mamaiei de acum un secol. „În urmă cu 108 ani, la data de 13 august 1906, cu un fast deosebit, se inaugura stațiunea Mamaia. Prietenii de la Wild Art ne-au invitat la o nouă colaborare, aceea de a organiza o expoziție foto documentară, dar și una vestimentară. Arhivele constănțene păstrează fondurile Ioan N. Roman, care cuprinde imagini ale familiei sale prin care am identificat poze realizate vara, ce reflectă imaginea de la plajă a constănțenilor și a turiștilor din perioada interbelică. Au fost concepute după imagini și costumele purtate astăzi. La vremea respectivă, erau costume cu mai mult material, astfel că le putem compara cu cele din prezent”, a declarat Virgil Coman. Șeful de la Arhive s-a declarat sceptic în ceea ce privește o eventuală revenire la scară largă a modei costumelor de baie retro. „Îmi este greu să cred că va reveni această modă, atâta timp cât tendințele creatorilor sunt de a folosi din ce în ce mai puțin material pentru realizarea costumelor”, a mai spus Virgil Coman.
TRECUTUL, ÎN CONTRAST CU PREZENTUL Evenimentul de ieri reprezintă încă un „semn” al derulării inițiativelor de reînviere a atmosferei litoralului retro. De câțiva ani, expozițiile și paradele cu mașini retro au luat o amploare spectaculoasă pe litoral, iar începând de anul trecut, salvamarii din Mamaia au revenit la uniformele din perioada interbelică, trend promovat de primarul Radu Mazăre. Președintele Asociației Wild Art, Laura Stroe, care se face „vinovată” de evenimentul de ieri și de alte evenimente ale culturii estivale la Aqua Magic, a promis că aceste inițiative vor evolua, iar ceea ce s-a întâmplat ieri a avut un impact extrem de pozitiv asupra turiștilor dintre bazinele și toboganele cu apă. „Avem și costume interbelice, dar și costume actuale în expoziție, ca să realizăm contrastul dintre secolul trecut și ziua de astăzi. Toate sunt realizat de designerul clujean Alex Moldovan. Pe cele de epocă le-a recreat după un afiș mai vechi. Arătăm ceea ce se întâmpla pe litoral pe atunci, turiștii s-au prins despre ce este vorba și au venit să le admire, să le pozeze, fiind foarte încântați”, a declarat președintele Wild Art, Laura Stroe.