Costurile contorizării individuale pe gaze, greu de amortizat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Costurile contorizării individuale pe gaze, greu de amortizat

Social 21 August 2007 / 00:00 3598 accesări

Din ciclul „vine toamna, iar o să crească factura la gaze” face parte şi problema contorizării individuale a apartamentelor. Costurile contorizării pe gaze pentru un apartament sînt mari, implică şi riscuri, iar amortizarea investiţiei este posibilă doar în condiţii de drastică economie. Ca orice problemă care implică factorii sociali, şi aceasta a împărţit populaţia consumatoare în două tabere: pro şi contra gaze. Singurul lucru asupra căruia ambele tabere au căzut de acord este acela că toamna şi iarna facturile la gaz cresc foarte mult. Cei care „şi-au tras” deja gaze militează pentru faptul că vara plătesc doar apa şi iarna plătesc doar ce consumă, eliminînd cheltuielile de întreţinere, un subiect imposibil de „contorizat”. Pentru cei care nu au încă gaze, dar îşi doresc, demersurile încep de la asociaţia de proprietari, care decide montarea unei coloane de gaze de scară, ramificarea acesteia ajungînd la fiecare apartament. Proprietarii sînt ultima verigă din acest lanţ şi ultimii care au puterea de decizie. Dacă proprietarul alege să se branşeze la coloană şi să-şi monteze contor este foarte bine. Dacă nu, este iarăşi foarte bine, deoarece contorizarea pe gaze a apartamentelor nu este, deocamdată, obligatorie. Preşedintele Federaţiei Asociaţiei de Proprietari din România (FAPR), Radu Opaină, consideră că, în mod normal, „proprietarii cinstiţi sînt cei care recurg la contorizarea individuală pe gaze”. Şi cum onestitatea nu plăteşte actura la gaze, foarte mulţi dintre români au ales să... nu fie cinstiţi. În Constanţa, situaţia este similară cu restul ţării. Mai puţin de jumătate dintre proprietarii de apartamente au branşament la coloana de gaze. Şi mai puţini au ales să-şi monteze şi contor. „De obicei, cine se leagă la gaze îşi pune şi centrală, că altfel nu se justifică costurile. Te costă vreo 12 milioane să te branşezi la gaze, n-ar fi şi păcat să nu-ţi pui şi centrală? Că tot faci mizerie. Eu am demult centrală şi-mi convine. Vara plătesc la întreţinere, adică apa, vreo 30 de lei, iar la gaze 40 - 50 de lei. Iarna, la gaze, dau vreo două (milioane - n.r.)”, a explicat Daniel Costa, proprietarul unui apartament în cartierul Faleză Nord.

Pro şi contra gaze

Reprezentantul opiniei contra-gaze este Marcel Dragu, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari, care ne-a declarat că: „Am recomanda, cui nu s-a decis încă, să nu se racordeze la gaze. Motivul este că, adesea, se apelează la improvizaţii, în special de către cei care-şi pun şi centrale. Problema adevărată este că blocurile noastre nu au fost construite în aşa fel încît să suporte şi o coloană de gaze. Şi atunci, coloana asta se bagă în casa scării, ajunge la fiecare palier, de unde, pentru a fi dusă la bucătărie trebuie să treacă prin hol, pe sub grinzi, prin nişe etc. Este periculos, mai ales acum, cînd sînt atîtea firme care se bat care să-ţi aducă butelia acasă... Aceasta este recomandarea noastră oficială, fiecare asociaţie de proprietari este liberă să facă ce vrea”. În privinţa amortizării investiţiei, problema dă din nou apă la moară celor care sînt împotriva montării gazelor. Astfel, preşedintele FAPR recunoaşte că „amortizarea investiţiei se poate realiza prin economii susţinute”, iar preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari „Habitat”, Mihai Mereuţă, explică şi el că „investiţia unui proprietar de apartament de bloc în contorizarea pe gaze se amortizează greu, dar după 2010, cînd preţul gazului va creşte, vom putea vorbi de amortizare rapidă”.



Ştiri recomandate

12