Costurile familiei regale britanice au crescut uşor în 2011

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Costurile familiei regale britanice au crescut uşor în 2011

Monden 03 Iulie 2012 / 00:00 357 accesări

Costul monarhiei britanice pentru contribuabili a crescut foarte uşor, la 32,3 milioane de lire sterline (40 de milioane de euro) pe an, cu 0,6% pe cap de locuitor, potrivit datelor publicate ieri, de Palatul Buckingham. Cheltuielile reginei au depăşit cei 32,1 milioane de lire pe anul fiscal 2010-2011, ajungând la 32,3 milioane de lire sterline în 2011-2012, ceea ce reprezintă un cost pe locuitor de circa 0,50 de lire. Aceste sume sunt folosite în special pentru a plăti salariile personalului (13,6 milioane de lire), întreţinerea reşedinţei regale (12,2 milioane de lire) şi călătoriile oficiale ale familiei regale, al căror cost a crescut cu 100.000 de lire pe an (6,1 milioane de lire), în special ca urmare a celebrării jubileului său de diamant (60 de ani de domnie). În trei ani, casa regală a redus cu 26% în termeni reali cheltuielile, a afirmat Palatul Buckingham, amintind obiectivul stabilit al Guvernului privind reducerea cu 25% a cheltuielilor publice în următorii patru ani, pentru a reduce deficitul bugetar. Reducerea cheltuielilor are legătură în special cu îngheţarea salariilor, o creştere a resurselor şi o amânare a cheltuielilor de întreţinere a proprietăţilor.

Taguri articol


12