Deputatul PSD Georgian Pop a iniţiat un proiect legislativ care prevede introducerea cotei de impozitare de 10% pentru veniturile salariale mai mici decât salariul mediu brut pe economie, pentru celelalte venituri salariale urmând să fie menţinută cota actuală de 16%. Potrivit deputatului, scopul acestei iniţiative legislative este de a introduce, în contextul crizei economico-sociale, un sistem mai echitabil de impozitare a veniturilor salariale. Această măsură vizează structurarea unui sistem de impozitare a veniturilor salariale pe doar două trepte. Georgian Pop susţine că nu se introduc astfel mai multe trepte de impozitare, iar beneficiarii direcţi ai acestei iniţiative vor fi peste 3 milioane de salariaţi. \"În mod evident, efectul bugetar al acestei iniţiative este de natură să diminueze veniturile la bugetul de stat corespunzătoare sumelor încasate din impozitul pe salarii. Calculele efectuate arată însă că acest proiect este unul realizabil. Suma corespunzătoare reducerii veniturilor bugetare din impozitarea salariilor mici, ca efect al acestei iniţiative, poate fi uşor compensată prin creşterea eficienţei colectării bugetare. Conform statisticilor, România este unul dintre statele europene cu un nivel foarte ridicat al evaziunii fiscale. Evaziunea fiscală la plata TVA sau a accizelor reprezintă sume de zeci de ori mai mari decât suma aferentă acestei iniţiative\", mai arată deputatul. Pop susţine, de asemenea, că această iniţiativă legislativă reprezintă un proiect de natură să ajute, în mod direct, generaţia tânără. \"Conform statisticilor, majoritatea tinerilor care intră în câmpul muncii pornesc de la salarii situate sub salariul mediu brut pe economie. De aceea, impozitarea cu doar 10% a acestor salarii şi nu cu 16%, cum este în prezent, va fi de natură să asigure lunar mai mulţi bani în mână tinerilor aflaţi la început de drum\", arată el.