Cote de pescuit mai mici pentru Delta Dunării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din cauza nivelului scăzut al apei

Cote de pescuit mai mici pentru Delta Dunării

Justiție 22 Martie 2014 / 00:00 1223 accesări

Pescarii tulceni vor avea, anul acesta, o cotă de pescuit mai mică decât cea din 2013 din cauza regimului hidrologic scăzut din Rezervaţie, potrivit conducerii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Guvernatorul Rezervaţiei, Edward Bratfanof, a declarat că s-a încheiat studiul de evaluare a resursei piscicole din Delta Dunării, pescarii urmând să cunoască ce cantităţi vor avea de capturat anul acesta după ce autorităţile centrale vor emite ordinele în acest sens. "În principiu, cotele de pescuit vor fi mai mici decât cele de anul trecut, din cauza condiţiilor hidrologice puţin mai vitrege decât cele de acum un an. Ploile şi cantităţile de ninsori nu sunt comparabile cu cele din perioada comparată, nivelul apei din Rezervaţie va fi mai scăzut, iar în aceste condiţii, şi cantitatea de peşte care va putea fi capturată în cursul anului va fi mai mică", a menţionat Edward Bratfanof. El a spus că, la sfârşitul anului trecut, pescarii din RBDD au raportat o captură totală mai mare cu circa 300-350 de tone faţă de cea estimată. "Această cantitate raportată în plus relevă că măsurile integrate luate pentru albirea „pieţei negre“ a peştelui au dat roade", a precizat guvernatorul Edward Bratfanof. Potrivit Ordinului ministrului Mediului nr. 1.318/2013 privind măsurile de reglementare a efortului de pescuit, cota totală admisibilă pe specii de peşti şi complexuri acvatice din RBDD a fost anul trecut de 5.741 tone de peşte. Această cotă, conform reglementărilor în vigoare, este împărţită între pescuitul comercial, cel familial, pescuitul sportiv şi păsările ihtiofage.

În ultimii ani, pescarii din Delta Dunării au anunţat depăşiri ale cotelor alocate de autorităţi, acestea variind de la peste 200 de tone, în anul 2012, la aproape 350 de tone, în anul 2013. O situaţie oficială a capturilor de peşte din RBDD în perioada 1993-2004 a relevat o captură-record înregistrată în anul 1994, de 6.526 de tone, de la care s-a ajuns, în 2004, la o captură de 2.707 tone de peşte, autorităţile estimând însă pentru această perioadă o captură reală de 6.000 - 7.000 de tone de peşte, care include consumul populaţiei locale, pescuitul sportiv şi braconajul. În aceeaşi perioadă, capturile cele mai mici de peşte s-au înregistrat în 2003 şi 2001, atunci când s-au raportat cantităţi de peşte prinse de 910, respectiv 920 de tone pe an.

Taguri articol


12