Cea de-a II-a ediţie a Târgului de carte „Gaudeamus” Mamaia, ultima etapă a Caravanei „Gaudeamus” din acest an, a ajuns la final, închiderea oficială fiind marcată, duminică seară, prin decernarea premiilor manifestării. Festivitatea a avut loc în prezenţa directorului executiv al Târgului „Gaudeamus”, Vladimir Epstein. În urma votului publicului, Trofeul Presei a revenit cotidianului „Telegraf”, la secţiunea publicaţii şi postului Neptun TV, la secţiunea TV. Premiul pentru secţiunea radio nu a fost acordat din cauza rezultatelor neconcludente ale voturilor, posturile Radio România, inclusiv Radio Constanţa - Radio Vacanţa, neintrând în competiţie.
„Târgul şi-a propus să ofere o alternativă cluburilor, teraselor, discotecilor şi cred că, în bună măsură, a reuşit. Aici s-a respirat un alt tip de aer: a fost vorba de bun-simţ, decenţă şi farmecul pe care îl răspândesc cărţile”, a spus directorul executiv al „Gaudeamus”, Vladimir Epstein, care a înmânat un premiu şi preşedintelui de onoare al ediţiei 2010 a târgului, Cristina Tamaş, cea care conduce Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.
În ceea ce priveşte editurile participante la cea de-a II-a ediţie a manifestării, printre preferinţele publicului s-au aflat: Grupul Editorial Rao (locul I), Editura Adevărul Holding (locul al II-lea) şi Editura Humanitas (locul al III-lea). Cele mai râvnite cărţi ale târgului au fost desemnate două volume care au primit acelaşi număr de voturi din partea vizitatorilor: „Codul lui Oreste”, semnat de Oreste Teodorescu (Editura Rao) şi „Sfârşitul Ceauşeştilor”, de Grigore Cartianu (Editura Adevărul Holding).
Premiile Tombolei „Gaudeamus”, derulată pe baza buletinelor de vot ale publicului au fost câştigate de: George Pavel - locul I (un MP4 player oferit de către Radio România), Silvia Dângă - locul al II-lea (un cântar electronic oferit de Omron) şi Doina Eliza Pop - locul al III-lea (produse cosmetice oferite de Farmec Cluj). „Marea absentă” a festivităţii de premiere a fost bucureşteanca Oana Alexandra Calen, desemnată Miss Lectura, aceasta încheindu-şi sejurul pe litoral în ultima zi a târgului.
În cadrul programului „Cărţile se întorc acasă”, iniţiat de Radio România, cu prilejul Târgului „Gaudeamus” Craiova şi continuat la Cluj, Timişoara şi, zilele trecute, la Mamaia, au fost donate circa 950 de volume. Acestea sunt destinate bibliotecilor din localităţile Aliman, Cerchezu, Gârliciu, Independenţa şi Vulturu. Numărul mare de vizitatori, aproximativ 7300 de pasionaţi de carte care au vizitat standurile celor 47 de expozanţi, în perioada 18-22 iulie, în creştere faţă de anul trecut, îi determină pe organizatori să se gândească deja la ediţia cu numărul III a Târgului „Gaudeamus” Mamaia.
Târgul a fost organizat de Radio România, prin echipa „Gaudeamus” şi Radio Constanţa - Radio Vacanţa, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Cultural.