Scena politică a anului 2007 a fost monopolizată de scandalurile dintre preşedinte şi premier. Amîndoi au încercat să se întreacă în exerciţii de autoritate, majoritatea cu condimente de spectacol. Atît Parlamentul cît şi Preşedinţia au făcut tot ce s-a putut pentru a-şi asigura vocea cea mai puternică, instituţional şi public şi pentru a-şi defini raportul de forţe cu ceilalţi actori. Lupta s-a purtat sub auspiciile unei Constituţii ce face aproape imposibilă soluţionarea unei crize care apare între instituţii, ca reflex al faptului că nu face posibil niciun control eficient al puterilor. O ilustrare a situaţiei a venit prin vocea vicepreşedintelui PNL Teodor Meleşcanu, care, în campania pentru referendumul al cărei insucces îl intuia, a afirmat că \"Parlamentul este intangibil în lupta cu preşedintele, care nu are prea multe arme constituţionale la îndemînă\". Astfel, atît Parlamentul cît şi preşedintele au dus o luptă în care s-au prezentat ca sedii ale dreptăţii şi ale puterii, şeful statului avînd avantajul unei poziţii care i-a permis să jongleze şi să vorbească şi din afara sistemului, ca un contestatar al său, declaraţiile sale despre clasa politică rămasă \"la sol\" fiind una dintre ilustrările acestei teme. Deşi unul dintre principiile de bază ale democraţiei este acela că puterile trebuie să colaboreze şi să se controleze reciproc, stabilind o interdependenţă complexă, problema pe scena politică din România a fost pusă mai degrabă în termeni de supremaţie. Războiul dintre Palate a continuat, Curtea Constituţională fiind chemată foarte des să fie arbitrul acestei lupte politice ce a atins absurdul.

Tensiuni fără precedent între peşedinţie şi Legislativ

După ce a fost sancţionat de Parlament cu suspendarea, Băsescu s-a întors la Cotroceni. Din acel moment, şeful statului a uzat cu o frecvenţă fără precedent de măsura retrimiterii legilor la Parlament, după cum s-a folosit şi de posibilitatea de a nu semna numirile de miniştri pe care nu le agrea. De altfel, Parlamentul nu a nesocotit niciun mijloc pentru a-l şicana pe Băsescu, începînd de la solicitarea şefului statului din februarie de a se adresa Legislativului, în aceeaşi zi în care la Senat se dezbătea moţiunea simplă împotriva ministrului Monica Macovei. Solicitarea a fost privită ca un nou gest de frondă din partea şefului statului. Disputa a fost precedată de o serie de declaraţii acuzatoare ale preşedintelui care, prezent la un eveniment la DNA, a afirmat că sînt oameni politici care nu fac altceva decît \"legi pentru infractori\". Birourile Permanente ale Parlamentului i-au cerut imediat preşedintelui, printr-o declaraţie, să retracteze acuzaţiile. Demersul Birourilor Permanente de a se adresa preşedintelui pentru a-i cere să revină asupra declaraţiilor de la DNA este unic în viaţa politică post-decembristă, punînd problema relaţiilor între preşedinte şi Legislativ. Parlamentarii au manifestat o iritare aproape cronică la ideea de a asculta mesajele şefului statului pe teritoriul lor, Legislativul. În replică la manifestările acide ale preşedintelui la adresa Parlamentului, mai multe partide, cum ar fi PSD, PRM şi PC, au boicotat \"vizitele\" lui Băsescu. Deşi potrivit regulamentului şedinţelor comune ale Parlamentului, şeful statului are prioritate pe agenda Legislativului atunci cînd doreşte să prezinte un mesaj, mai marii Legislativului au considerat că solicitarea preşedintelui avea un ton imperativ şi jignitor, după cum au fost deranjaţi şi de faptul că şeful statului nu le-a comunicat tema pe care se va adresa. Mesajul lui Băsescu a fost pe măsura celor mai rele aşteptări - şeful statului a anunţat că doreşte organizarea unui referendum privind introducerea votului uninominal la Senat şi Camera Deputaţilor şi a cerut aprobarea Parlamentului pentru această iniţiativă, singura, a susţinut acesta, care mai poate reforma clasa politică.

Uninominalul... prioritatea numărul 1

Cu jumătate de an înainte de anunţul privind convocarea referendumului pe uninominal Băsescu îşi manifestase dezaprobarea faţă de un vot uninomial pur, pe motiv că nu ar mai permite formarea unei majorităţi, iar autoritatea partidului printre proprii politicieni ar scădea. În replică, parlamenatarii s-au agăţat de numeroase pretexte de \"legalitate\" - lipsa cvorumului din sală, faptul că ordinea de zi nu fusese aprobată sau că preşedintele ar fi amestecat instituţia mesajului cu cea a consultărilor. Principala nemulţumire a opoziţiei a fost că demersul preşedintelui nu a fost o consultare, ci \"audierea unui punct de vedere\". După ce Băsescu a trimis preşedinţilor celor două camere, Bogdan Olteanu şi Nicolae Văcăroiu, o scrisoare prin care anunţă că solicită consultarea Parlamentului pentru organizarea în a doua parte a lunii martie a referendumului pe votul uninominal, obiecţiile Parlamentului au luat o altă turnură. Aleşii au invocat faptul că referendumul de suspendare ar avea întîietate asupra celui pentru uninominal şi şi-au continuat opera de modificare a legii referendumului. Totodată, ei s-au prevalat de faptul că Legislativului - deşi avea un vot consultativ - nu îi era fixat prin lege un termen prin care să răspundă la solicitarea şefului statului. Abia după înfrîngerea de la referendum, Parlamentul s-a întrunit pentru a-i da un răspuns şefului statului. Mai exact, după 15 săptămîni şi după ce şeful statului a susţinut un alt mesaj în faţa senatorilor şi deputaţilor. Votul de la finele lui mai este al doilea dat de Parlament, după ce primul - din 1 martie - a fost contestat cu succes la Curtea Constituţională a României (CCR) de către Avocatul Poporului. Astfel, timp de 15 săptămîni răspunsul s-a plimbat între Birourile Permanente, plen şi Comisiile juridice, cu o oprire şi la CCR şi cu o pauză în timpul suspendării. Disputa a căpătat o nouă turnură după vacanţă, în sesiunea din toamnă, după ce şeful statului a dat un nou termen Parlamentului pentru a adopta legea uninominalului. Scandalurile au continuat, iar la sfîrşitul lunii august, şeful statului a anunţat că va organiza referendum pentru votul uninominal în aceeaşi zi cu euroalegerile. Parlamentarii i-au reproşat această suprapunere, după cum au considerat şi demersul preşedintelui ca avînd caracterul unei ameninţări. Cu toate scandalurile aferente, referendumul a fost un eşec, deoarece lumea nu a mai votat aşa cum se aştepta Băsescu.

Au venit apoi rezultatele alegerilor europarlamentare şi sub impactul rezultatului înregistrat de democraţi, şefului statului i-a venit o idee: contropirea partidului său de suflet, PD, cu PLD, partidul condus de Theodor Stolojan, nimeni altul decît prietenul lui Băsescu. Ce va obţine cu această nouă formaţiune? Nimic, spun cei mai mulţi analişti, însă un lucru e sigur: preşedintele nostru “apolitic” va face tot ce îi va sta în putere pentru a sprijini noul partid.