Courtney Love va realiza un documentar despre lupta ei cu drogurile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Courtney Love va realiza un documentar despre lupta ei cu drogurile

Monden 26 Septembrie 2006 / 00:00 806 accesări

Fosta solistă a trupei Hole, în vîrstă de 42 de ani, s-a hotărît să ecranizeze lupta ei cu dependenţa de droguri, după o perioadă foarte lungă de timp petrecută în clinici de dezintoxicare şi este decisă să arate fanilor săi că începe să îşi revină. Proiectul său, care deocamdată nu are un titlu, este filmat pentru postul britanic Channel 4 şi o va prezenta pe Courtney Love în timp ce înregistrează un nou album, se reîntoarce la actorie şi reînnoadă relaţii sociale. Nu se ştie dacă în documentar va apărea şi cea mai nouă prietenă a ei, cîntăreaţa Whitney Houston, pe care Courtney Love a ajutat-o în timpul şedinţelor de consiliere. Şi Whitney Houston a avut probleme cu drogurile.

"Courtney prezintă un portret intim al uneia dintre femeile cele mai neînţelese şi complicate din cultura populară modernă", se arată într-un sinopsis al acestui proiect. Courtney Love, nominalizată la Globurile de Aur pentru rolul din "Scandalul Larry Flint", a devenit celebră ca solistă a trupei de rock alternativ Hole şi ca soţie a lui Kurt Cobain (1967-1994), solistul trupei Nirvana, care s-a sinucis din cauza unei depresii provocate tot de consumul de stupefiante. Cei doi au avut împreună o fiică, Frances Bean, născută în anul 1992. Revista "Rolling Stone" a numit-o pe Courtney Love "cea mai controversată femeie din istoria rock-ului".

Taguri articol


12