Curtea Penală Internaţională a cerut, ieri, Interpolului ajutor în arestarea lui Muammar Gaddafi, prin emiterea unei ”alerte roşii”. ”Arestarea lui Gaddafi este doar o chestiune de timp”, a spus procurorul Luis Moreno-Ocampo. Curtea a spus că vrea ca Interpolul să emită o ”alertă roşie” şi pentru fiul lui Gaddafi, Saif al -Islam şi pentru fostul şef al serviciilor de informaţii, Abdullah al-Senussi. ”Alerta roşie” permite Interpolului să transmită amplu mandate de arestare în vederea extrădării suspecţilor la CPI. Curtea îi acuză pe cei trei de crime împotriva umanităţii. Este prima dată când CPI a emis mandate de arestare într-un conflict în desfăşurare.
GADDAFI ATACĂ Între timp, forţele lui Muammar Gaddafi au lansat rachete din Bani Walid, unul dintre ultimele lor fiefuri. Acţiunea vine în condiţiile în care sâmbătă va expira ultimatumul dat de rebeli pentru predarea trupelor pro-Gaddafi. Pe de altă parte, Gaddafi a descris drept ”minciuni şi război psihologic” informaţiile potrivit cărora ar fi fugit în Niger. Într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune sirian, făcută aparent din Libia, Gaddafi a dat asigurări că forţele sale vor învinge NATO şi Consiliul Naţional de Tranziţie. ”Tinerii sunt pregătiţi acum să escaladeze rezistenţa împotriva şobolanilor (rebelilor) de la Tripoli şi să termine cu mercenarii”, a subliniat el. Anterior, Nigerul a anunţat că analizează cum să procedeze în cazul în care Gaddafi se va decide să intre în ţară pentru a se refugia.
Ieri, guvernatorul Băncii Centrale a Libiei, Qassem Azzoz, a anunţat că fostul lider libian a vândut peste 20% din rezervele de aur ale ţării, în ultimele zile ale regimului. Circa 29 de tone de aur, în valoare de 1,7 miliarde de dinari, au fost vândute unor comercianţi locali, în timp ce regimul ducea lipsă de lichidităţi, potrivit guvernatorului. Aurul a fost vândut pentru a plăti salariile şi a dispune de lichidităţi, în special la Tripoli, a declarat Azzoz. Aurul a ieşit din ţară în special către Tunisia. Valoarea totală a bunurilor Băncii Centrale se ridică la 115 miliarde de dolari, dintre care 90 de miliarde sunt în străinătate.
MISIUNEA NATO CONTINUĂ NATO îşi va continua misiunea în Libia, cât timp populaţia acestei ţări se va afla sub ameninţarea forţelor loiale lui Muammar Gaddafi, a afirmat, ieri, la Lisabona, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen. După ce această ameninţare va dispărea, rolul Alianţei va fi unul de sprijin, a menţionat Rasmussen, aflat în vizită oficială în Portugalia. ”Gaddafi şi ce a mai rămas din maşinăria sa trebuie să înţeleagă că nu au nimic de câştigat din prelungirea luptelor”, a adăugat Rasmussen. Între timp, noile autorităţi libiene au anunţat că nu vor mai cumpăra arme de la Rusia. Sub regimul Gaddafi, Libia era unul dintre cei mai importanţi clienţi ai Rusiei în domeniul armelor.