Crăciun cu brazi eco, de import

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Trafic în desfăşurare. Pomi confiscaţi

Crăciun cu brazi eco, de import

Social 05 Decembrie 2011 / 00:00 764 accesări

Mai sunt trei săptămâni până la Crăciun, iar brazii româneşti încă nu au ajuns în pieţele constănţene. Familiile care vor să petreacă mai mult timp în spiritul Crăciunului, neavând la dispoziţie variante mai ieftine, trebuie să scoată din buzunar sume mari de bani. Preţul brazilor artificiali, de plastic, variază între 40 de lei, pentru un exemplar de 150 de centrimetri (cm) şi peste 500 de lei pentru un brad cu crengi bogate de peste doi metri. Anul acesta, Romsilva are posibilitatea de a recolta şi comercializa pe piaţa internă peste 82.000 de brazi, care vor avea preţuri minime cuprinse între zece şi 30 de lei, însă preţurile cu care se vor vinde în pieţe vor fi de câteva ori mai mari. Doar persoanele care respectă tradiţia şi cumpără bradul în ajun, vor achiziţiona pomii de Crăciun la preţuri mai mici, vânzătorii fiind nevoiţi să aplice reduceri pentru a nu rămâne cu marfa.

• TRAFIC DE BRAZI • Goana după brazi încă nu a început, însă traficul ilegal de brazi este în plină desfăşurare. În ultimele două săptămâni, peste 1.700 de pomi de Crăciun tăiaţi ilegal au fost confiscaţi, la nivel naţional. Pomii au fost confiscaţi în urma controalelor din perioada 15-30 noiembrie, desfăşurate de ofiţerii Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din Poliţia Română şi poliţiştii de la inspectoratele judeţene de poliţie, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva. Potrivit Poliţiei Române, controalele au fost făcute pe drumurile forestiere şi pe drumurile publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare, fiind depistate aproximativ 300 de infracţiuni şi peste 800 de abateri contravenţionale la regimul silvic.

• CRĂCIUN ECOLOGIC • Constănţenii care doresc împodobirea bradului de Crăciun mai devreme au la dispoziţie brazii de import care se vând în ghiveci. Această variantă este mai costisitoare, însă este şi ecologică. După sărbători, bradul se poate planta în curte sau în faţa blocului, dacă vecinii sunt de acord. De asemenea, bradul poate să rămână în ghiveci până la următorul Crăciun. Cei care sunt împotriva secerării brazilor, adoptând această variantă vor face economie de bani, dar vor proteja şi mediul înconjurător. Pomii pentru Crăciun de import Olanda şi Damenarca se vând în Constanţa în florăriile de la marginea oraşului şi în spaţiile destinare plantelor din magazinele care comercializează materiale de construcţii. Un brad din specia Abies Normandia de 120 de cm se poate cumpăra cu 250 de lei, pentru un exemplar ce depăşeşte doi metri se plăteşte aproximativ 500 de lei, iar un brad de un metru din specia Picea costă 150 de lei.

Taguri articol


12