Drumul spre Europa al echipei feminine de handbal CS Tomis (loc 8, 19p) trece în acest sfârşit de săptămână pe la Reşiţa, unde sâmbătă, de la ora 11.00, întâlneşte formaţia gazdă, Universitatea (loc 10, 11p). Neînvinse de trei etape, handbalistele constănţene sunt condamnate să-şi continue seria rezultatelor pozitive pentru a-şi menţine speranţele la un loc de cupă europeană la finalul sezonului. „Reşiţa nu pare o victimă şi va fi un meci greu. Noi sperăm să ne impunem la o diferenţă mare. Putem ajunge în cupele europene şi programul ne permite acest lucru. Din păcate, noi nu suntem o echipă constantă. Avem numeroase scăderi de formă şi asta ne dă puţine emoţii. S-a petrecut însă o schimbare importantă pe banca tehnică a echipei noastre şi sperăm să fie un plus pentru noi, mai ales că are cine să ne ajute”, a declarat Loredana Mateescu. Întâlnirea de la Reşiţa va consemna debutul pe bancă a lui Ion Crăciun, numit în funcţia de antrenor al echipei constănţene la jumătatea acestei săptămâni. Celelalte partide programate sâmbătă - ora 10.30: Rapid Bucureşti - HCM Buzău; ora 11.00: Oţelul Galaţi - Cetate Deva; HCM Baia Mare - HCM Roman; HC Zalău - Rulmentul Braşov; U. Jolidon Cluj - Ştiinţa Bacău. Meciul Oltchim Rm. Vîlcea - Dunărea Brăila se va disputa marţi, 16 martie, de la ora 16.00.
Clasament
1. Oltchim 19 19 0 0 723-437 38
2. U. Cluj-Napoca 18 13 1 4 523-437 27
3. HCM Roman 18 12 1 5 484-398 25
4. HC Zalău 18 11 2 5 492-446 24
5. HCM Baia Mare 18 11 1 6 540-472 23
6. Dunărea Brăila 18 10 1 7 514-468 21
7. Cetate Deva 18 10 0 8 474-471 20
8. CS TOMIS 18 9 1 8 493-479 19
9. Oţelul Galaţi 18 7 0 11 479-507 14
10. U. Reşiţa 18 5 1 12 468-517 11
11. HCM Buzău* 18 5 2 11 454-548 11
12. Rulmentul* 18 5 0 13 470-558 9
13. Rapid 18 3 1 14 451-675 7
14. Ştiinţa Bacău 19 1 1 17 457-609 3
* - Echipele Rulmentul Braşov şi HCM Buzău sunt penalizate cu câte 1 punct