Crainicul stadionul Olimpic din Berlin, dat afară de FIFA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Crainicul stadionul Olimpic din Berlin, dat afară de FIFA

Sport 03 Iulie 2006 / 00:00 933 accesări

Crainicul stadionului "Olimpic" din Berlin, Andreas Wenzel, a fost concediat, după ce a solicitat publicului să susţină naţionala Germaniei la meciul cu Argentina, disputat, vineri, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale. Andreas Wenzel le-a spus suporterilor că echipa are nevoie de mai mult sprijin în repriza a doua a meciului cu Argentina, decisă după loviturile de departajare, scor 5-3. "Ceea ce a făcut el este inacceptabil, iar măsura se va aplica la toate partidele de fotbal, în orice loc", a declarat purtătorul de cuvînt al FIFA, Markus Siegler. Purtătorul de cuvînt al Comitetului de organizare a Cupei Mondiale, Gerd Graus, a declarat că Wenzel s-a lăsat condus de emoţii. "Era de mulţi ani prezent la meciurile Germaniei şi era emoţionat. Însă, într-o partidă de la Cupa Mondială, astfel de acţiuni nu pot fi permise", a spus Graus. Wenzel a fost schimbat cu alt crainic chiar în timpul meciului, după ce a făcut apelul către suporteri.

Taguri articol


12