Iubitorii de frumos care doresc să experimenteze... cromatic aventura unei veri exotice, reconstituind din culori imaginea estivală a Suediei, mai au la dispoziţie câteva zile să (re)viziteze cea de-a şasea expoziţie personală a lui Tudor Mirescu. Cele 57 de lucrări care redau „Crâmpeie dintr-o vară suedeză” pot fi admirate în sala „Alexandru Ciucurencu” a Muzeului de Artă, până duminică. Expoziţia a fost creată din dorinţa artistului de a împărtăşi cu publicul larg experienţa unui alt tărâm. „Am încercat să transmit percepţia unui alt tărâm, deosebit, curat, civilizat, artistic şi care te inspiră. Sunt recunoscător gazdelor din Suedia şi lui Mircea Boldea, care a făcut posibilă prezentarea şi susţinerea grafică a acestei expoziţii personale, ca membru al UAP Constanţa, găzduită de Muzeul de Artă şi vernisată cu multă sensibilitate de criticul de artă Doina Păuleanu”, a spus Tudor Mirescu.
Plasticianul „deconspiră” câteva date de culise din aventura sa pe meleaguri suedeze, evocată pentru publicul larg în acuarelă. „La un început de vară, aveam să primesc cel mai frumos dar, poate, din viaţa mea de până acum: prietenii mamei, o familie mixtă, britanic-suedeză, ne-au invitat, pe cheltuiala lor exclusivă (un fel de all-inclusive artistic), la reşedinţa lor - „a se citi” cabană tradiţională suedeză - din sudul Suediei, la nord de Goteborg. Şi-au luat o săptămână de concediu şi ne-au arătat tot ce era mai frumos şi mai artistic împrejur”, îşi aminteşte plasticianul constănţean. Captivat de frumuseţea peisajului şi de lumina specială a locului, Mirescu a imortalizat pe pânze ceea ce l-a impresionat în periplul său cultural-artistic în ţara premiilor Nobel. „Muzeul Acuarelei a fost determinant pentru această expoziţie. Era o retrospectivă Andrew Wyeth, care m-a impresionat profund. Acolo şi atunci m-am hotărât să fac o expoziţie în acuarelă cu Suedia, care nici nu poate fi transmisă privitorului, cred eu, decât în transparenţe apoase, fiind o ţară maritimă, înconjurată de ape, cu mii de ambarcaţiuni şi cu lumina filtrată printre întinderile apelor şi neaşteptata apariţie a sute de insule de un pitoresc nebănuit. Totul agrementat cu roşul maroniu specific al caselor şi cu albastrul cu cruce galbenă al drapelelor naţionale ce flutură pe balcoane, în curţi sau pe ambarcaţiunile lor. Am vizitat si Goteborg, pentru că timpul alocat celui de-al doilea oraş al ţării a fost ocupat de vizitarea Muzeului de Artă (KunstMuseet)”, îşi aminteşte Tudor Mirescu.