CRBL de la „Simplu”, pasibil de încă un dosar penal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CRBL de la „Simplu”, pasibil de încă un dosar penal

Monden 11 Mai 2007 / 00:00 737 accesări

Eduard Andreianu, alias CRBL, componentul trupei „Simplu”, a fost depistat de radar, miercuri seara, în localitatea sibiană Sălişte, conducînd cu o viteză de 94 de kilometri la oră, într-o zonă în care viteza maximă admisă este de 50 de kilometri la oră. În momentul în care a fost oprit de poliţişti, CRBL nu a putut prezenta permisul de conducere, declarînd că acesta i-a fost suspendat, iar dovada cu care circulă nu o are la el.

Lui CRBL i-a fost suspendat permisul în luna octombrie a anului trecut, după un accident provocat de el şi soldat cu avarierea a patru maşini şi rănirea unei persoane. El le-a spus poliţiştilor sibieni că are o dovadă valabilă cu care circulă, în locul permisului reţinut, dar că nu o are asupra sa.

Poliţiştii vor face verificări, iar dacă CRBL nu are dovadă de circulaţie valabilă, se va alege cu dosar penal pentru conducere fără permis. Însă, dacă dovada este valabilă, la expirarea ei, poliţiştii îi vor suspenda carnetul pentru 30 de zile pentru depăşire neregulamentară a vitezei şi va primi o amendă de pînă la 350 de lei.

Taguri articol


12