Creștere galopantă a populației mondiale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Creștere galopantă a populației mondiale

Monden 20 Septembrie 2014 / 00:00 335 accesări

Populația lumii ar putea atinge 11 miliarde de locuitori la sfârșitul secolului, cu două miliarde mai mult decât se prevăzuse până acum, arată o nouă previziune demografică a Națiunilor Unite, creșterea fiind înregistrată îndeosebi în Africa. ”Consensul în ultimii 20 de ani era că populația mondială, estimată în prezent la circa șapte miliarde de oameni, va continua să crească până la nouă miliarde la sfârșitul secolului XXI, urmând să se plafoneze apoi și probabil să scadă”, afirmă Adrian Raftery, profesor de statistică și sociologie la Universitatea Washington din Seattle, SUA. ”Am ajuns la concluzia că există o probabilitate de 70% ca populația mondială să nu se stabilizeze în cursul acestui secol”, adaugă omul de știință, potrivit căruia evoluția demografică rămâne o problemă foarte importantă. Creșterea populației poate duce la exacerbarea altor probleme planetare, printre care schimbările climatice, răspândirea bolilor infecțioase și sărăcia.

În Africa se va înregistra cea mai mare rată de creștere demografică, populația urmând să crească de patru ori, de la un miliard în prezent la patru miliarde până la sfârșitul secolului. Cercetătorii arată că accesul la mijloace de contracepție și educația sunt esențiale în scăderea ratei natalității. În celelalte regiuni ale planetei vor fi mai puține schimbări decât în Africa. Asia, care numără în prezent 4,4 miliarde de locuitori, va avea în jur de 5 miliarde în 2050, urmând apoi populația să scadă, potrivit experților. În America de Nord, Europa și America Latină și Caraibele, populația se va stabiliza sub un miliard de locuitori.

Cea mai populată țară din Europa ar urma să fie în 2100 Franța, cu 79 de milioane de locuitori, față de 66 de milioane în prezent. Populația Germaniei va scădea de la 80 de milioane în prezent la 56 de milioane. Raportul ONU asupra demografiei mondiale este primul bazat pe un instrument statistic modern, ce combină toate informațiile și datele disponibile care permit elaborarea celor mai bune previziuni, au mai spus experții.

Taguri articol


12