Pictor, desenator şi gravor, Jean Alexandru Steriadi este considerat unul dintre cei mai importanţi artişti plastici români ai secolului al XIX-lea. Vizitatorii Muzeului de Artă Constanţa au ocazia să admire, la etajul I al instituţiei, expoziţia permanentă a plasticianului bucureştean Jean Alexandru Steriadi. Etern îndrăgostit de mare şi de Balcic, pictorul a ilustrat în creaţiile sale peisajele dobrogene, precum şi personaje specifice ale acestei zone, fiind fascinat mai ales de costumaţia turcilor şi tătarilor din Balcic, acest lucru putînd fi observat şi în tablourile expuse la Muzeul de Artă: "Corăbii în port", "Piaţa mare din Balcic", "Imagini din Balcic", "Cap de turc", "Mahoanele părăsite", "Peisaj din Balcic" şi "Peisaj". Admirînd lucrările plasticianului cuprinse în patrimoniul Muzeului de Artă, publicul larg va realiza că marea în peisajele lui Jean Alexandru Steriadi apare în planul secund, ca şi linie compoziţională, ca şi constantă. "Pasticianul a ilustrat ţărmul aşa cum este el în realitate,
Absolvent al Şcolii de Belle - Arte din Bucureşti, la clasa profesorilor G.D. Mirea şi Eugen Voinescu, artistul plastic Jean Alexandru Steriadi a studiat şi la Academia Regală de Belle-Arte din Munchen, precum şi la Academia Julian din Paris. Numit, în anul 1909, director al Muzeului Aman din Bucureşti, Steriadi a participat la Expoziţia oficială de la Ateneul Român, unde a primit Premiul al II-lea, ex-aequo, cu Brîncuşi, Paciurea şi Teordorescu-Sion. Jean Alexandru Steriadi a fost ales, în anul 1912, preşedinte al Societăţii "Tinerimea Artistică" şi director la revista de specialitate "Ilustraţiunea Română". Pe parcursul carierei sale artistice, plasticianul a fost distins cu numeroase premii, precum Premiul Academiei Române pentru pictură, fiind decorat cu Ordinul "Coroana României", în grad de comandor.