Creatorul jocului ”Call of Duty”, angajat de experți militari americani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Creatorul jocului ”Call of Duty”, angajat de experți militari americani

Monden 29 Septembrie 2014 / 00:00 366 accesări

Creatorul emblematicului joc ”Call of Duty” a fost angajat de un grup de experți americani, în încercarea de a vedea cu ce ar semăna un război al viitorului. Centrul de reflecție Atlantic Council, specializat în probleme și conflicte internaționale, l-a recrutat pe Dave Anthony, autorul jocului de mare succes. Acesta va conduce grupul de scriitori și producători care au ca sarcină să își imagineze războiul secolului XXI.

Proiectul Atlantic Council, intitulat ”Proiect în privința artei războiului viitorului”, va începe săptămâna aceasta. Ideea s-a născut când Steven Grundman, fost funcționar la Pentagon și membru al Atlantic Council în prezent, a fost impresionat de scenariul jocului video cu care se ocupa fiul său. Jocul era ultima variantă de ”Call of Duty”, numită ”Black Ops II”, în traducere „Operațiuni clandestine II“, a cărei acțiune se desfășoară în 2025, în timpul unui nou război rece, rivalii fiind de această dată SUA și China. ”A fost cucerit de realismul cu care jocul descria un conflict din viitor”, a declarat Dave Anthony. Pentru a-și pune la punct povestea, a făcut apel la un scenarist, un scriitor și un ofițer de marină pensionar. ”Problema nu constă în faptul că nu știm la ce să ne așteptăm, ci că nu ne pregătim. Guvernul nu este dispus să se pregătească. Tocmai acest aspect aș vrea să îl analizez”, a mai spus britanicul de 41 de ani.

Atlantic Council a afirmat că l-a cooptat pe Dave Anthony pentru că cei care răspund de securitatea națională nu pot ține pasul cu ritmul alert al schimbărilor care bulversează lumea și că este necesar apelul la ”noi căi”. ”Scriitori, producători și alți artiști pot ridica probleme diferite, care să dea peste cap presupunerile și modul obișnuit în care tratăm în prezent problemele de securitate națională”, arată Atlantic Council. Dave Anthony urmează să facă o prezentare video la lansarea grupului, ce va avea loc mâine, la Washington.

Taguri articol


12