Petre Georgescu-Dedy este un adevărat maestru, o legendă vie şi o... enciclopedie. Este, totodată, un bun cunoscător al oraşelor, al patrimoniului istoric, arhitectonic, monumental, despre care poate vorbi ore întregi, lăudând ori defăimând atunci când vede cum se destramă, din nepăsare, incultură ori hoţie, valori inestimabile.

Designer român de bijuterii al lui Yves Saint Laurent, cu studii în arhitectură şi sculptură, Petre Georgescu-Dedy a întâlnit, de-a lungul vieţii, mari personalităţi şi a aflat adevăruri care i-au rămas în suflet. Astfel, a cunoscut multe celebrităţi, precum George Enescu, Pablo Picasso, Enzo Ferrari, Hillary Clinton, Charles de Gaulle şi Coco Chanel. Toate aceste experienţe i-au dat puterea de a nu face compromisuri, nici în profesie şi nici în viaţă.

Artistul în vârstă de 77 de ani a fost invitat special al emisiunii „Asta-i viaţa”, difuzată miercuri, la Neptun TV, şi a acordat, totodată, un interviu în exclusivitate cotidianului „Telegraf”.

Reporter (R): Ce anume vă inspiră creaţia?

Petre Georgescu-Dedy (P.G.D.): Cred că Dumnezeu. Apoi, persoanele cu care am venit în contact, care au fost la un nivel înalt. Trebuie să spun că am activat şi prin contactele pe care le-am avut şi le am în continuare, începând cu diplomaţi, şefi de state. Am făcut numai portretistică şi, în ultima parte a vieţii, am trecut şi la monumente, am făcut un monument la Oradea, unul la Boroaia, judeţul Suceava, este vorba de un grup statuar dedicat memoriei tuturor militarilor, indiferent de naţiune, morţi în luptele din această parte a ţării, în cele două războaie mondiale. Acolo vin ambasadori să depună coroanele, este un punct de destindere spirituală.

R.: Sunteţi autorul a sute de busturi ale unor personalităţi contemporane, dar şi ale membrilor unor familii celebre. Ce alte lucrări de prestigiu aţi mai sculptat şi unde le-aţi expus?

P.G.D.: Adevărat, pot spune că am... sculptat mari personalităţi, inclusiv şefi de stat. În timpul unuia dintre festivalurile „George Enescu”, i-am cunoscut pe Yehudi Menuhin şi pe David Oistrah şi le-am făcut câte un bust, apoi am mai făcut unul şi marelui pianist Sviatoslav Richter. Bustul profesorului Ion Ionaşcu, care mi-a spus că sunt mereu binevenit la masa lui, l-am donat Facultăţii de Drept din Bucureşti. Bustul marchizului de Gontaut Biron, pe care am avut onoarea să-l întâlnesc şi să devenim prieteni, se află la Castelul de Courtalin, în Franţa. Şi maestrul Picasso mi-a pozat în Franţa, în 1969, acasă la Nicolae Caravia. Printre toţi aceştia am mai lucrat chipurile în bronz ale unor actori, savanţi şi muzicieni.

R.: Cum aţi ajuns să creaţi pentru designerul francez Yves Saint Laurent?

P.G.D.: A fost un concurs publicat în ziar, am luat ziarul şi am trimis prin poştă desenul. Am primit răspunsul şi nişte bani. M-au chemat la Interne (n.r. - în perioada comunistă) şi mi-au zis să nu mai trimit prin poştă, ci să trimit prin ei, ca să mă controleze, că aşa era obiceiul. Când mi-au dat banii, era... echivalentul unui leu şi 44 de bani. Mi s-a spus să nu fac vâlvă, să fiu discret, pe mine m-a interesat că am câştigat mai multe premii, mi-a plăcut foarte mult când am văzut modelele lucrate şi le-am găsit în reviste, aveam voie să-mi păstrez modelul din revistă.

R.: Ce trebuie să cunoască un designer?

P.G.D.: Să cunoască corpul omenesc, să aleagă modelul pe care lucrează, pentru că nu este suficient să fie înalt şi fără forme, ca să se aşeze bine creaţia. Prêt-à-porter este pentru marea populaţie. Nu întotdeauna designerii cunoscuţi de mine erau inspiraţi, ei aveau grijă să ceară şi alte păreri, mie şi celorlalţi. În atelierul de sculptură al lui Constantin Baraschi, unde au venit cei mai buni croitori din ţară, am învăţat cum trebuie să vină o haină, un pantalon, un pardesiu. Asta pentru ca, atunci când o persoană oficială îţi poartă creaţia, să nu zică vreunul despre doamna aceea care poartă pardesiul că îi ascunde genunchii, că şi aşa sunt urâţi... (râde).