Credincioşii Mangaliei, aşteptaţi să ia Lumina Sfântă de la malul mării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Credincioşii Mangaliei, aşteptaţi să ia Lumina Sfântă de la malul mării

Religie 14 Aprilie 2017 / 15:05 1160 accesări

Primăria şi Protoieria municipiului Mangalia organizează a XV-a ediţie a evenimentului religios "Lumina de la malul mării". Ceremonia religioasă la care sunt aşteptaţi să ia parte mii de credincioşi ai Mangaliei, atât din rândul localnicilor, cât şi din rândul turiştilor şi celor din localităţile învecinate, va fi oficiată în Portul Turistic din localitate. Înainte de miezul nopţii, mai mulţi corişti ai Arhiepiscopei Tomisului vor susţine un recital de cântece religioase cu temă pascală pentru a marca cum se cuvine cea mai mare sărbătoare creştină. Protoiereul Vasile Cârlan a declarat că la slujba de Înviere vor lua parte patru preoţi, doi diaconi şi şase corişti. "Lumina va fi adusă de către un preot de la Catedrala Arhiepiscopei Tomisului, chiar înainte de miezul nopţii. Ca în fiecare an, va avea loc o slujbă de Înviere, care va dura aproximativ 30 de minute, iar apoi credincioşii vor pleca acasă cu lumină. De asemenea, enoriaşii vor primi gratis din partea Primăriei 4.000 de cutiuţe de pască, precum şi lumânări tip candelă", a precizat preotul Vasile Cârlan. Acesta a mai spus că "Lumina de la malul mării" este un eveniment cu tradiţie în oraşul nostru, iar Protoieria şi Primăria vor face tot ceea ce este necesar pentru o bună organizare şi desfăşurare a evenimentului.



12