Universitatea „Andrei Şaguna” (UAS) a expus în holul instituţiei, pentru prima dată la Constanţa, moaştele Sfântului Mare Ierarh Andrei Şaguna. Astfel, credincioşii se pot închina până pe 5 decembrie la racla celui care şi-a dedicat viaţa luptei pentru ortodoxie şi pentru civilizaţie, construind biserici şi şcoli. „În urmă cu doi ani, moaştele Sfântului Mare Ierarh Andrei Şaguna au fost deshumate din Mausoleul de la Răşinari şi aduse în catedrala de la Sibiu, unde au avut loc canonizarea, respectiv trecerea în rândul sfinţilor poporului român. În ziua aceea, a canonizării, în semn de recunoaştere a meritelor pe care Fundaţia şi Universitatea „Andrei Şaguna“ le-au avut în iniţierea şi în decizia ca Andrei Şaguna să fie canonizat, ne-au fost dăruite moaşte ale Sfântului Ierarh”, a declarat preşedintele UAS, Aurel Papari. Potrivit lui, cu acest prilej, universitatea a avut onoarea să mai primească şi alte moaşte ale Sfântului care urmează a fi dăruite unor biserici nou-construite din Tulcea şi Constanţa. „Deoarece construcţiile celor două biserici nu sunt finalizate şi pentru că a trecut prea mult timp de când aceste moaşte nu au fost cinstite aşa cum se cuvine, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, am decis să le expunem spre închinare, în aşteptarea unei fericite decizii ca aceste lăcaşuri de cult să primească hramul Sf. Andrei Şaguna”, a spus Papari. Potrivit preşedintelui UAS, în fiecare an, moaştele Sfântului Mare Ierarh Andrei Şaguna vor fi expuse în preajma praznicului Sfântului Andrei şi vor rămâne spre închinare până în ajunul Sfântului Nicolae. „După o slujbă oficiată de un sobor de preoţi, moaştele vor merge din nou în locul unde se odihnesc (un loc special amenjat în universitate), după care vom împodobi bradul împreună cu studenţii”, a spus Papari. Deşi se grăbeau să ajungă la cursuri, studenţii nu au trecut nepăsători pe lângă racla Sfântului Andrei Şaguna, ci au poposit preţ de câteva minute pentru a se închina. „Este o mare bucurie pentru mine să mă închin la moaştele Sfântului Andrei Şaguna, mai ales că este patronul spiritual al universităţii. Mă rog ca Sfântul să-mi dea sănătate şi ajutor la examene”, a spus o studentă.