Mai bine de jumătate dintre români consideră că o posibilă plafonare a DAE trebuie aplicată diferenţiat, în funcţie de tipurile de credit, potrivit unui studiu realizat de Novel Research. Astfel, 55% dintre români cred că, dacă ar fi aplicat un plafon pentru dobânda anuală efectivă ...
Curtea de Apel București (CAB) a constatat recent, cu caracter definitiv și erga omens (adică față de toată lumea), că dobânda de referință variabilă (DRV), practicată de Banca Comercială Română (BCR) la creditele încheiate între 2006 și 2008 este abuzivă și a dispus eliminarea ...
După CEC Bank, alte două bănci, BCR și ING Bank, urmează să intre în programul „Investește în tine“. BCR e în faza finală a pregătirilor, în timp ce ING se pregătește să devină partener al proiectului guvernamental la viitoarea ediție, potrivit hotnews.ro. Programul ...
Regulamentul pentru modificarea condiţiilor de creditare aprobat de Banca Naţională a României (BNR) priveşte îndeosebi creditele mici, care sunt şi cele mai periculoase, însă nu va fi o schimbare majoră în ceea ce priveşte segmentul imobiliar, a declarat consultantul de strategie la ...
Recent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (UE) a confirmat că dobânzile din contractele de credit trebuie plafonate la nivelul celor obișnuite, iar penalitățile de întârziere excesive trebuie eliminate. „Mai pe înțelesul parlamentarilor PSD, care au pus capac legii plafonării ...
Refinanţarea creditelor ar urma să facă excepţie de la măsura de limitare a gradului de îndatorare a populaţiei, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu - „Banca Naţională a României are ca principală sarcină asigurarea stabilităţii ...
Jumătate dintre locuitorii din mediu urban nu au şi nici nu vor să ia un credit. Doar 10% ar face asta, principalul motiv fiind achiziția unei locuințe, conform unui sondaj realizat de IRSOP Market Research & Consulting - „Unii oameni nu au resursele necesare pentru a face faţă unui credit. Sau ...
Sistemul bancar a făcut un profit de 3,564 miliarde lei în primul semestru din acest an, iar totalul activelor a ajuns la 434,596 miliarde lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Astfe, 23 dintre cele 35 de bănci din România au obţinut profit în primul semestru, iar 12 au fost ...
Pare incredibil, dar este adevărat! Şi se întâmplă în România. O asistentă de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Botoșani și-a făcut credit folosind datele unui pacient și apoi nu a mai plătit ratele. Polițiștii și conducerea spitalului au deschis anchete. Fiul pacientului ...
În prima jumătate a anului, PIB-ul României a crescut cu 4%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, a anunțat marți Institutul Național de Statistică (INS). În trimestrul II, față de trimestrul I, economia a urcat cu 1,4%; față de trimestrul II din 2017, creșterea este de ...
Banca Naţională a României (BNR) nu urmăreşte să sugrume creşterea creditului şi nici avansul PIB, a declarat, miercuri, guvernatorul Mugur Isărescu, întrebat despre măsura de limitare a gradului de îndatorare a populaţiei - „Am discutat şi cu băncile. Ne uităm la date. Sub nicio ...
Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 3,33%, cel mai scăzut nivel din ultima lună, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR). Indicele ROBOR la trei luni a ajuns miercuri ...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat joi în piaţa interbancară cu 0,03 puncte procentuale, ajungând la 3,46% pe an, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR). Indicele a ajuns la ...
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut, în iunie, cu 1,4% faţă de mai, până la 242,45 miliarde lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României remise marţi AGERPRES. În mai, creditul neguvernamental a urcat cu 0,3% faţă de aprilie. Creditul ...
Creditul ipotecar este considerat de către bancheri drept un bulevard larg, dar care, apreciază guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, debuşează într-o uliţă îngustă şi înfundată - „Un grad ridicat de îndatorare pentru persoanele cu venituri scăzute este dificil de susţinut ...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a continuat să crească miercuri pe piaţa interbancară, ajungând la 3,34% pe an, de la 3,27% pe an, marţi, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR). O valoare ...