Creditele pentru populaţie şi firme au scăzut cu 0,7% în iulie, faţă de iunie, până la 213,84 miliarde lei, pe fondul reducerii cu 1,7% a împrumuturilor în valută. În același timp, creditele în lei au crescut cu 0,7%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Față de anul trecut, creditarea este pe minus cu peste 4%, în condițiile în care segmentul în lei a urcat cu 8,6%, iar cel în valută a coborât cu aproape 11%. „Creditul în lei s-a ridicat la 91,08 miliarde lei, din care 37,54 miliarde lei la populație (+1,9% față de iunie și +10,5% față de iulie 2013) și 53,53 miliarde lei la firme (-0,1% față de iunie și +7,3% față de anul precedent)“. Împrumuturile statului au scăzut cu 1,8% în iulie, la 79,05 miliarde lei, însă comparativ cu anul trecut sunt cu 8,9% mai mari. De cealaltă parte, depozitele populaţiei şi firmelor s-au majorat cu 0,1% faţă de iunie, la 214,31 miliarde lei. Economiile în lei ale persoanelor fizice au crescut cu 0,3%, la 81,63 miliarde lei, faţă de iunie, respectiv cu 6,3% faţă de iulie 2013, în timp ce depozitele firmelor s-au diminuat cu 1,5%, la 57,69 miliarde lei, comparativ cu luna precedentă; faţă de aceeaşi lună din 2013, economiile firmelor au crescut cu 13,1%. Nu în ultimul rând, depozitele în valută au crescut cu 1,1% faţă de iunie, la 74,98 miliarde lei, şi cu 3,3% comparativ cu iulie 2013.