Creditarea a sporit uşor în luna mai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Creditarea a sporit uşor în luna mai

Economie 25 Iunie 2010 / 00:00 365 accesări

Valoarea creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor a crescut în luna mai, cu 1,4% faţă de nivelul din aprilie, la 203,112 miliarde lei, iar în ritm anual a trecut pe creştere - cu 2%, de la o scădere de 0,1% în aprilie, potrivit datelor prezentate de Banca Naţională a României (BNR). Pe segmente, creditarea în lei a evoluat cel mai slab în mai, scăzând cu 0,1%, până la 78,08 miliarde lei, în timp ce împrumuturile în valută au crescut cu 2,4%, la echivalentul a 125,04 miliarde lei. Evoluţia a fost influenţată, însă, de aprecierea leului, care a câştigat în mai 1,1% faţă de euro, la cursul mediu lunar publicat de BNR. În aceste condiţii, împrumuturile în valută au ajuns să reprezinte 61,6% din creditul total. Ponderea ridicată a creditului în valută reprezintă una din principalele vulnerabilităţi ale sistemului bancar românesc, după cum au avertizat în repetate rânduri o serie de analişti. În ceea ce priveşte creditarea populaţiei, valoarea împrumuturilor în lei a urcat cu 0,1% faţă de aprilie, în timp ce creditele în valută au urcat cu 2%, la valoarea echivalată în lei. Creditarea companiilor a evoluat mai slab, cu o scădere de 0,3% pe componenta în lei şi un avans de 2,7% la împrumuturile în valută. Analizând evoluţia din ultimele 12 luni, creditele în lei acordate populaţiei s-au redus în mai cu 5,4% faţă de luna similară din 2009, în vreme ce împrumuturile în valută au crescut cu 4,6%. Chiar şi creditele acordate companiilor au scăzut în mai în ritm anual, cu 4%, dar au sporit cu 9% la cele în valută. Creditarea statului a crescut în luna mai, astfel încât creditul guvernamental - care include finanţările acordate administraţiei centrale şi locale, sistemelor de asigurări sociale şi titlurile de valoare negociabile emise de aceste sectoare instituţionale - a sporit cu 1,7%, până la 53,18 miliarde lei, nivel mai mare cu 60,3% faţă de cel din urmă cu un an.

Taguri articol


12