SOLUŢII DE CRIZĂ În lipsa creditelor, firmele se concentrează pe reducerea costurilor, gestionarea mai aspră a lichidităţilor şi creşterea veniturilor în pieţele existente, dar şi în altele noi - iată concluzia unui sondaj realizat de Deloitte în rândul directorilor financiari români. „Incertitudinea financiară şi economică rămâne ridicată, motiv pentru care 80% dintre directorii intervievaţi au o atitudine moderată în ceea ce priveşte asumarea riscurilor în bilanţ. Cei mai mulţi dintre ei arată că, în următoarele 12 luni, principala preocupare va fi creşterea veniturilor în pieţele existente, precum şi reducerea costurilor directe şi indirecte. În acelaşi timp, 65% sunt preocupaţi de a atrage mai multă lichiditate, iar 35% au în agendă noi investiţii. Este un semn bun pentru economie (în decembrie 2012, doar 23% dintre directorii financiari plănuiau investiţii)”, notează oficialul Deloitte România, Ahmed Hassan. Cât despre accesul la credite bancare, părerile managerilor sunt împărţite - 25% dintre ei consideră că sursa de finanţare este încă atractivă, în vreme ce alţi 25% apreciază că există o alternativă mai bună la credite. Totuşi, managerii sunt de acord că acum este foarte dificil să obţii un credit. De altfel, datele prezentate cu o zi în urmă de banca centrală probează spusele lor - creditarea a scăzut cu peste 1%, în iulie, faţă de iunie, respectiv cu peste 4,5% faţă de perioada similară din 2012, după o contracţie notabilă a soldului împrumuturilor firmelor. Pe de altă parte, procentajul directorilor care cred într-o scădere a costurilor de finanţare în următorul an s-a dublat, de la 9,5% în decembrie, la 20% în iulie. Totuşi, 55% dintre ei se aşteaptă la finanţări mai scumpe.
PREA MULTE VARIABILE Studiul Deloitte mai relevă şi un optimism moderat al directorilor faţă de evoluţia propriilor companii - circa 40% dintre respondenţi spun că firmele pe care le conduc vor avea un traseu pozitiv în următorul an (comparativ cu doar 28% în decembrie 2012). Totodată, estimările privind economia naţională s-au înrăutăţit - 70% dintre respondenţi apreciază că economia va stagna în 2013, în scădere de la circa 80% în decembrie 2012, 10% spun că vom avea recesiune, în creştere de la 4,8%, în vreme ce restul mizează pe o creştere cu cel puţin 1,5%. „Aşteptările de creştere economică s-au redus uşor în ultimul semestru. Cu toate acestea, România încă beneficiază de indicatori-cheie solizi: rezerve valutare mari, inflaţie în scădere, potenţial agricol ridicat şi creştere preconizată a ratei de absorbţie a fondurilor europene”, explică Hassan. Totuşi, el recunoaşte că este greu pentru o firmă să îşi facă un plan coerent când trebuie să aleagă între creştere sau scădere economică, curs de schimb stabil sau volatil şi acces mai uşor sau mai greu la credite.