Consilierul pe probleme de politică monetară al Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Lucian Croitoru, a declarat că reluarea creditării va avea loc abia după reluarea creşterii economice, dar, la ora actuală, sistemul bancar din România are o capitalizare bună. „Creditarea se va relua, dar nu aşa cum se vorbeşte în piaţă. Abia după reluarea creşterii economice se va putea relua şi creditarea. Şi nu invers. De obicei, băncile sunt ciclice. Aproape 70% dintre creditele acordate firmelor sunt pentru IMM-uri, dar numai 25% dintre acestea iau credite. Eu nu spun că nu se va putea întâmpla invers. Cred că, pe termen scurt, potenţialul nostru de creştere va fi scăzut şi atunci presiunile inflaţioniste sunt mai mari decât ne imaginăm acum”, a explicat Croitoru.
El a declarat că o creştere economică în România se va vedea abia în trimestrul al doilea din 2011, deşi pe termen scurt potenţialul de creştere va fi scăzut. „Cred că în trimestrul al doilea din 2011 creşterea economică se va vedea în mod credibil şi vom putea spune că România va fi pe un trend bun. Nu văd semne că se vor relua fluxurile de capital din sectorul privat. Consumul privat va rămâne în continuare leneş şi nici sistemul bancar nu va putea relua creditarea aşa cum va dori, deoarece serviciul datoriei pe gospodării este aproape dublu faţă de Uniunea Europeană, respectiv 22%. După zece trimestre de scăderi consecutive, în trimestrul al doilea au apărut primele semne ale creşterii economice. Cred că, pe termen scurt, potenţialul nostru de creştere va fi scăzut şi atunci presiunile inflaţioniste sunt mai mari decât ne imaginăm acum”, a afirmat Croitoru. Acesta a adăugat că românii tind să devină prea pesimişti, fapt ce va conduce la reluarea greoaie a consumului. „Tindem să fim prea pesimişti şi tocmai de aceea consumul se va relua mai greu. A venit criza şi, ca peste tot în lume, şi România a făcut un lucru: a substituit banul privat cu banul public, fapt pentru care România suferă azi. Statul român nu are bani şi din cauza asta nu a oferit bani, aşa cum s-a întâmplat în SUA, de exemplu”, a spus oficialul BNR. În ceea ce priveşte ţinta inflaţiei, Lucian Croitoru a subliniat faptul că România mai mult a ratat estimarea decât a atins-o, dar va reuşi să o stăpânească.