Creditele acordate populaţiei şi firmelor au scăzut cu 0,7% faţă de decembrie, la 216,11 miliarde lei, pe fondul reducerii creditului în lei cu 0,3% şi a celui în valută cu 1,1%, însă comparativ cu ianuarie 2015 au consemnat o creştere cu 2,8%, potrivit datelor BNR. Față de anul trecut, creditarea în lei a crescut cu 20,1%, iar cea în valută s-a redus cu 10,6%. De cealaltă parte, depozitele populației și firmelor s-au redus cu 1,2%, în ianuarie, față de decembrie, la 250,49 miliarde lei. Economiile în lei au crescut lunar cu 1,4%, la 93 miliarde lei, iar față de ianuarie 2015 au avansat cu aproape 7%. Depozitele în lei ale firmelor s-au redus cu 5,8% față de decembrie, la 75 miliarde lei, însă anual au urcat cu 15%. Economiile în valută ale românilor s-au majorat cu 0,4% față de decembrie, la 82,45 miliarde lei, iar față de ianuarie 2015 au crescut cu circa 6%.