Începând de luni, antreprenorii români se pot înscrie în cursa pentru finanţările nerambursabile din programul Mihail Kogălniceanu, care are un buget de 16,115 milioane lei în 2013, potrivit Ministerului Economiei. În cadrul schemei de ajutor, IMM-urile pot contracta linii de credit de cel mult 400.000 lei/an, garantate de stat (numai dacă solicitanţii nu au garanţii proprii). De asemenea, dacă dobânda creditului este de cel mult 9% pe an, statul o subvenţionează integral. Perioada de rambursare a creditelor este stabilită de băncile partenere (majoritatea instituţiilor de credit autohtone - n.r.). „Sumele trase din linia de credit pot fi utilizate numai pentru cheltuieli specifice ale unei afaceri (aprovizionare, producţie, desfacere, prestări servicii, salarii, impozite & taxe etc). Monitorizarea beneficiarilor se va face de către oficiile teritoriale pentru IMM şi Cooperaţie (OTIMMC)”, spun cei de la Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM (AIPPIMM). Înscrierea în program se face online, pe site-urile minind.ro sau aippimm.ro, şi nu se încheie decât la epuizarea bugetului alocat. Managerii care participă deja la programul Kogălniceanu pot solicita o prelungire a liniei de credit, prin simpla bifare în formularul online a opţiunii. Principiul folosit este, ca întotdeauna, „primul venit, primul servit”.