Credite cu dobîndă redusă pentru fermieri cu proiecte eligibile, dar nefinanţate de UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Credite cu dobîndă redusă pentru fermieri cu proiecte eligibile, dar nefinanţate de UE

Politică 18 Iulie 2009 / 00:00 414 accesări

Fermierii care au depus toamna trecută proiecte pentru modernizarea exploataţiilor agricole în cadrul Programului de Dezvoltare Rurală, dar care nu au fost selectate pentru finanţare din lipsă de fonduri UE, pot obţine credite avantajoase. Măsura este inclusă în cadrul programului \"Fermierul\", care prevede acordarea de credite cu o dobîndă anuală de 6,5%. \"În plus, programul “Fermierul” va permite acordarea de credite cu dobîndă subvenţionată, atît pentru prima populare a fermelor de animale, cît şi pentru cei care au deja fermele în exploatare şi doresc să se dezvolte prin achiziţionarea de animale cu valoare genetică ridicată\", susţin reprezentanţii Ministerului Agriculturii. Prevederile fac parte dintr-un ordin al ministrului Agriculturii, Ilie Sîrbu, care modifică Ordinul pentru aprobarea tipurilor de investiţii şi a plafoanelor maxime ale creditelor care se acordă în anul 2009, privind stimularea investiţiilor în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură. Potrivit Ministerului Agriculturii, în perioada 2006-2009, din fondul alocat de instituţiile financiare pentru creditarea investiţiilor a fost plătită către beneficiarii proiectelor contractate suma de 586 milioane de lei, reprezentînd 92% din fondurile alocate programului \"Fermierul\".



12