BRD a lansat un nou credit pentru fermieri, care se adresează beneficiarilor măsurilor de sprijin din cadrul Axei II a Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR). Creditul poate fi accesat până la 30 iunie 2011, în baza cesiunii de creanţă de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) şi garanţiei de la Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), finanţarea ridicându-se la 80% din suma care urmează să fie încasată de fermieri până la jumătatea anului. În plus, clienţii au posibilitatea de a achita dobânda atunci când încasează subvenţiile de la APIA. Beneficiari eligibili sunt fermierii care introduc metode de producţie agricolă, compatibile cu protecţia şi îmbunătăţirea mediului, biodiversităţii, apei, solului şi peisajului rural, în conformitate cu măsura 214.